Pentru cine se dă amnistia fiscală. Cine sunt principalii BENEFICIARI

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Guvernul va adopta amnistia fiscală, care ar urma să se aplice celor care erau datori la 31 decembrie 2017, așa cum a declarat ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.  Ministrul a recunoscut că statul nu este în stare să recupereze bani de la datornici.

 Amnistie fiscală  ar ajuta în primul rând companiile de stat, dar şi "marii rechini" din lumea oamenilor de afaceri sau a politicienilor, care au uitat să-şi plătească taxele.

Persoane fizice -Robert Negoiţă, Adriean Videanu, Marian Vanghelie printre marii datornici

Peste 11.000 de persoane fizice se află pe lista publică a Agenţiei Naţionale de Administrate Fiscală cu datorii de peste 1500 de lei fiecare la bugetele naţionale, de asigurări sociale, de sănătate sau cele de şomaj.

Politicieni sau oameni de afaceri, unii cu mari probleme cu legea, se regăsesc pe lista celor care ar putea beneficia de o amnistie fiscală.

Primarul PSD al sectorului 3, Robert Negoiţă, este cel mai mare datornic la stat.

Negoiţă are datorii care însumează, la data de 31 martie 2018, 238.366.695 de lei (aproximativ 50 de milioane de euro). Doar puţin peste 5 milioane de lei sunt contestate de politicianul PSD.

Omul de afaceri Cristian Ţănţăreanu are de plătit bugetului de stat suma de 6,36 milioane de lei şi în contul contribuţiilor pentru sănătate încă 167.708 lei.

Fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, cunoscut pentru afacerile sale cu marmură şi cu borduri, are de plătit bugetului de stat 14.200 lei, iar soţia sa, Mioriţa, 194.360 lei.

Actualul Avocat al Poporului, Victor Ciorbea, primar al Capitalei între 1996-1997, are datorii de 82.230 de lei bugetul de stat şi 121.854 bugetul asigurărilor de sănătate.

Soţia sa, Lacrima Ciorbea, trebuie să plătească 216.163 de lei bugetul de stat şi 140.450 bugetul asigurărilor de sănătate.

Fostul primar PSD al Sectorului 5, Marian Vanghelie are de dat bani statului 139.339 lei.

 Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, acesta are o datorie către bugetul de stat în valoare de 238.162 lei, iar la contribuţiile de sănătate de 10.127 lei.

Persoane juridice - aici este adevărata miză a amnistiei

Eugen Teodorovici a explicat că totalul restanţelor se ridică la 100 miliarde de lei, din care doar 17 miliarde ar fi "suma recuperabilă", iar suma aferentă persoanelor juridice acoperă "grosul" de 14 miliarde lei.

"Adevărata miză se leagă de companiile de stat, ştergerea datoriilor lor va fi un fel de ajutor de stat camuflat. Companiile de stat nu pot participa în prezent la licitaţii pubice pentru că au datorii, dar se va da liber de acum încolo la contracte cu dedicaţie", a explicat la Realitatea TV senatorul PNL Florin Cîţu.

În lista publicată de ANAF în toamna trecută cu principalele 500 de companii debitoare, cu obligaţii restante la bugetele de asigurări, în frunte se află com­paniile statului.

Două companii de stat conduc topul datoriilor.

Este vorba de Electrocentrale Bucureşti, cu o datorie de peste 800 de milioane de lei, urmată de Complexul Energetic Hunedoara, unde statul este acţionar majoritar, cu 735 de milioane de lei.

Devenită celebră datorită relaţiilor cu Liviu Dragnea, compania TelDrum SA din Teleorman figurează cu datorii de 3,3 milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel