Pericol în Mediterana: Trei avioane americane, interceptate de către aviaţia rusă 

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Trei avioane de supraveghere americane au fost interceptate în mod ''neprofesionist'' de către aviaţia rusă, la sfârşitul săptămânii trecute, în Marea Mediterană, a anunţat miercuri Pentagonul, adăugând că nu s-au înregistrat victime în urma incidentului, relatează AFP.

Cele trei incidente separate implică avioane de recunoaştere P-8A ale marinei americane care ''zburau deasupra Mediteranei în spaţiul aerian internaţional când au avut loc interceptările'', a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului SUA al Apărării, căpitanul Mike Kafka.

''Deşi nimeni nu a fost rănit, astfel de interacţiuni pot fi sursă de neînţelegeri şi erori care ar putea duce la consecinţe mai grave'', a adăugat el, subliniind că Statele Unite au protestat împotriva acestor incidente pe lângă Moscova ''pe canale diplomatice''.

Potrivit unui oficial american, una dintre aeronavele ruseşti s-a apropiat periculos de un avion american.

Aceste incidente aeriene survin într-un moment de tensiune extremă între Statele Unite şi Rusia în jurul Ucrainei.

Occidentalii sunt preocupaţi de săptămâni de zile de riscurile unui atac asupra al Ucrainei de către Rusia, care a desfăşurat peste 100.000 de soldaţii la graniţele acestei ţări, o situaţie explozivă în centrul celei mai grave crize cu Moscova de la sfârşitul Războiului Rece, notează AFP.

România va găzdui un grup de luptă permanent al NATO

 

NATO intenționează să suplimenteze numărul militarilor în sud-estul Europei, inclusiv prin poziţionarea unui grup de luptă în România. 

Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să consolideze prezenţa militară în centrul şi sud-estul Europei, inclusiv prin poziţionarea unui grup de luptă în România, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, acuzând Rusia de contestarea principiilor fundamentale ale securităţii Europei.

În cursul unei conferinţe de presă organizate cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării din ţările NATO, Jens Stoltenberg a denunţat activităţile militare ale Rusiei, afirmând că Europa se confruntă cu "cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii".

"Regret să spun că aceasta este noua stare de normalitate în Europa. Prin urmare, astăzi, miniştrii Apărării au decis să dezvolte opţiuni pentru continuarea consolidării capabilităţilor NATO de disuasiune şi de apărare, inclusiv prin analizarea posibilităţii de a poziţiona noi grupuri de luptă în centrul şi în sud-estul Europei. Şi salut propunerea Franţei de a comanda un astfel de grup de luptă în România. Comandanţii noştri militari vor elabora detaliile şi vor trimite rapoarte în câteva săptămâni", a declarat Jens Stoltenberg.

"Tot astăzi, am avut o reuniune programată a Grupului de planificare nucleară. Miniştrii au analizat evoluţiile îngrijorătoare la nivel mondial, inclusiv modernizarea de către Rusia şi China a arsenalelor nucleare şi riscurile continue de proliferare nucleară. Aliaţii s-au consultat asupra modalităţilor de menţinere a capabilităţilor noastre de disuasiune în siguranţă şi eficiente, astfel încât capacităţile NATO de disuasiune şi apărare să rămâne puternice", a adăugat Stoltenberg, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă grupurile de luptă NATO vor fi poziţionate în Europa de Est indiferent de acţiunile Rusiei şi când se va întâmpla acest lucru, Stoltenberg a argumentat că "noua stare de normalitate" în Europa este că "Rusia demonstrează că este dispusă să conteste principiile fundamentale ale securităţii, dreptul fiecărui stat de a-şi alege propria direcţie şi drepturile aliaţilor din NATO de a se apăra".

[citeste si] 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel