Peste 17 tone de deşeuri din Grecia, pentru România, oprite la vama Giurgiu

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Peste 17 tone de deşeuri din plastic din Grecia trimise către o societate comercială din România au fost oprite de poliţişti de la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 58 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din plastic. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu de pe raza judeţului Giurgiu", se arată într-un comunicat de presă emis marţi de ITPF Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, a fost constatat faptul că deşeurile, în cantitate de 17.120 kilograme, au fost încărcate din Grecia pentru o firmă de pe teritoriul României, iar documentaţia de transfer prezentată de către şofer nu era conformă prevederilor Regulamentului CE nr. 1013/2006.

În context, autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijlocul de transport sus-menţionat.

În ultimele trei luni, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au mai oprit la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse cantitatea de 472 de tone de deşeuri de oţel, plastic, aluminiu, zinc, alte materiale metalice, praf metalic şi pilitură de alamă, pilitură de fier şi polistiren pe care 23 de şoferi bulgari şi şase şoferi români încercau să le introducă fără documente complete în ţară. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel