Pe sensul de intrare au fost aproximativ 34.700 persoane cu 15.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 37.100 persoane cu 15.900 mijloace de transport. Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 29.700 de persoane şi 16.200 de mijloace de transport (7.100 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.000 de persoane cu 7.800 mijloace de transport.
Poliția de frontiera lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, în prezent traficul derulându-se cu operativitate fără a se înregistra timpi de aşteptare. În continuare recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.
Şapte români nu au putut ieşi din ţară
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat: 61 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 42 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 99.300 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 16.300 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 214 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 7 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News