Peste 4.500 de zboruri, anulate în prima zi de Crăciun

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Peste 4.500 de zboruri, anulate în prima zi de Crăciun
Peste 4.500 de zboruri, anulate în prima zi de Crăciun

În prima zi de Crăciun, 4.500 de zboruri au fost anulate în toată lumea, potrivit Flightware. În cele mai multe situații, angajații companiilor aeriene fie au intrat în carantină după ce au intrat în contact cu persoane confirmate cu Covid, fie simțit rău.

Cine s-a văzut cu planurile de Crăciun distruse, să dea vina pe Omicron. În cele mai multe situaţii, piloţi, însoţitori de zbor sau alţi angajaţi ai companiilor aeriene fie au intrat în carantină pentru că au intrat în contact cu persoane confirmate cu COVID, fie s-au simţit rău şi pentru că aveau simptome ale bolii au fost trimişi la teste. Asta a forţat companii aeriene mari ca Lufthansa, Delta sau United Airlines să anuleze zboruri în ziua de Crăciun, după ce au încercat să recruteze personal, dar n-au mai reuşit în timp util. Datele oferite de site-ul Flightware arată că numai United a anulat 200 de zboruri vineri şi sâmbătă.

Cele mai multe anulări au fost înregistrate la companiile aeriene din China. Spre exemplu, China Estern a anulat 480 de zboruri, adică 20% din totalul celor planificate, iar Air China aproximativ 15% din ceea ce avea în plan.

Pe 26 decembrie, numărul anulărilor a scăzut semnificativ. Deasupra României, s-a zburat fără probleme.

 

Omicron, tulpina dominantă în SUA

 

În Statele Unite, Omicron a devenit tulpina dominantă în circulaţie şi se simte din plin. Potrivit estimărilor făcute de Asociaţia Americană Auto, anul acesta, de Crăciun, aproximativ 109 milioane de americani şi-au planificat să ajungă la familii cu avionul, trenul sau maşina în perioada 24 decembrie – 2 ianuarie. O creştere cu 34% faţă de cifrele de anul trecut, când pandemia a stricat şi Crăciunul americanilor.

Dar, Omicron nu i-a mai lăsat pe cei peste 100 de milioane de americani să călătorească aşa cum şi-au propus. Mai ales cu avionul. Deşi toate datele medicale de până acum arată că Omicron e cu 70% mai puţin agresiv faţă de Delta, se răspândeşte atât de rapid încât numărul spitalizărilor a început uşor-uşor să crească pe toată planeta. Încă un Crăciun dat peste cap de pandemie!

Singurul care reuşeşte, totuşi, să-l fenteze cu graţie pe Omicron e Moş Crăciun. Ca în fiecare an, NORAD e cu ochii pe el. Şi zboară conform planului. A dus deja peste 7 miliarde de cadouri.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel