Peste 400 de polițiști au fost dați afară pentru că nu s-au vaccinat: "Îşi puneau în pericol colegii”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Peste 400 de polițiști au fost dați afară pentru că nu s-au vaccinat  Îşi puneau în pericol colegii
Peste 400 de polițiști au fost dați afară pentru că nu s-au vaccinat Îşi puneau în pericol colegii

405 polițiști au fost concediați, deoarece nu erau vaccinaţi, a anunţat şeful instituției din Ucriana, Ihor Klimenko. 

„405 angajaţi nevaccinaţi au fost concediaţi din Poliţia Naţională a Ucrainei. Erau nevaccinaţi şi îşi puneau în pericol colegii”, a anunţat Klimenko. În prezent, 2.500 de polițiști se află în evidența autorităților sanitare ca fiind infectați cu SARS-CoV-2, însă 95% din întregul personal al poliţiei a fost vaccinat împotriva coronavirusului, potrivit deschide.md.

În Ucraina, din 8 noiembrie, vaccinarea a devenit obligatorie pentru toţi oficialii şi profesorii. Măsura nu se aplică persoanelor care au contraindicație medicală pentru vaccinare. Tot atunci a fost adoptată hotărârea de suspendare a angajaţilor nevaccinaţi din companii, instituţii şi organizaţii în care este necesară vaccinarea împotriva coronavirusului.

Ministrul ucrainean al Sănătăţii a anunţat, pe 9 noiembrie, că, în curând, şi medicii vor fi suspendaţi dacă nu vor fi vaccinaţi. În prezent, 80% din personalul medical din Ucraina este vaccinat.

 

 

Ucraina va dubla efectivele la frontieră de frica crizei  migranților de la granița Poloniei 

 

Ucraina va dubla numărul forţelor de securitate la graniţa cu Belarus pentru a opri orice tentativă a migranţilor de a intra ilegal pe teritoriul ţării, a anunţat miercuri, 10 noiembrie, ministrul de interne Denis Monastirski, transmite Reuters.

Migranţii blocaţi în Belarus au avut mai multe încercări de a forţa trecerea în Uniunea Europeană prin Polonia în cursul acestei nopţi, au indicat miercuri, 10 noiembrie, autorităţile de la Varşovia, anunţând că au suplimentat paza la graniţă. Ucraina, care nu este membră a Uniunii Europene, are o graniţă de 1.084 km cu Belarus.

Potrivit autorităților, rezervişti din garda naţională şi poliţie vor fi implicaţi în întărirea pazei la frontieră. 'Grupuri mobile vor patrula de-a lungul frontierei pentru a depista trecerile ilegale de graniţă', a declarat el la televiziune după o şedinţă a Consiliului de securitate şi apărare al Ucrainei, prezidată de şeful statului, Volodimir Zelenski, scrie Agerpres. De asemenea, și secretarul Consiliului, Oleksii Danilov, declarase anterior astăzi că principalul subiect al reuniunii va fi situaţia la graniţa Poloniei cu Belarus.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel