Peste 41.000 de persoane au tranzitat frontiera, în ultimele 24 de ore. Timpi mari de așteptare în această dimineață

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Poliția de Frontieră a anunțat că peste 41 de mii de persoane au tranzitat punctele de trecere a frontierei în ultimele 24 de ore. Mai mult de jumătate dintre aceste persoane au fost înregistrate la granița cu Ungaria. Vineri dimineața, timpii de așteptare la Vama Nădlac ajung la 3 ore.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, joi, peste 41 de mii de persoane au tranzitat frontiera cu peste 25.000 de mijloace de transport.

„În data 21.05.2020, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 41.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 24.850 mijloace de transport (din care 17.100 automarfare). Pe sensul de intrare au fost aproximativ 22.900 persoane cu 13.500 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.700 persoane cu 11.300 mijloace de transport", se arată în comunicat.

Cel mai mare trafic s-a înregistrat la granița cu Ungaria, unde au fost înregistrate 28.800 de persoane şi 16.500 de mijloace de transport.

 

5.586 de persoane au fost trimise către izolare sau carantină

 

Conform Poliției de Frontieră, 5.586 de persoane au fost trimise către izolare sau carantină. „Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I - 3.320 (din care 1.040 pe jos), P.T.F. Borş - 1.428, P.T.F. Petea - 565, P.T.F. Nădlac II - 131, P.T.F. Vărşand - 34 etc", se mai arată în comunicat.

Poliția de Frontieră informează că a fost suplimentat personalul și că este folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere a frontierei.

Conform comunicatului, formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic.

Potrivit aplicației trafic online de pe site-ul Poliției de Frontieră, vineri dimineața se înregistrau timpi mari de așteptare la Nădlac și la Borș. Astfel, la Nădlac, timpii de așteptare depășesc 180 de minute, iar la Borș 90 de minute.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel