„În intervalul 28 iulie - 3 august 2022, pe Aeroportul "Henri Coandă", un număr de 816 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu o creştere de 48 de zboruri afectate de întârzieri faţă de săptămâna anterioară. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (235 de zboruri), Tarom (136 de zboruri), Blue Air (133 de zboruri) şi Ryan Air (114)”, se precizează într-un comunicat CNAB.
În acelaşi interval, un număr de 23 de zboruri au fost anulate de către alte companii aeriene.
În condiţiile în care, în intervalul 28 iulie - 3 august, pe AIHCB au fost operate 2.351 de zboruri (2147 regulate şi 95 neregulate), numărul zborurilor care au înregistrat întârzieri reprezintă aproape 35%.
Vezi și
Aeroportul Băneasa se redeschide, de la 1 august. Pasagerii vor aștepta mai puțin de oră ca să fie îmbarcați
Aeroportul Băneasa din Nordul Capitalei se redeschide luni, pe 1 august cu ocazia aniversării a 110 ani de la inaugurare, a anunțat pentru RRA, directorul Companiei Aeroporturi București, George Dorobanțu. Trei companii sunt deja pregătite să înceapă cursele de linie și charter.
Aeroportul Băneasa se redeschide luni, pe 1 august cu ocazia aniversării a 110 ani de la inaugurare, a anunțat la RRA directorul Companiei Aeroporturi București, George Dorobanțu. Reluarea curselor comerciale de linie se face după 9 ani în care Aeroportul a fost închis pentru aceste zboruri și a trecut printr-un program de modernizare a clădirilor și a echipamentelor aeroportuare. Trei companii sunt deja pregătite să înceapă cursele de linie și charter pe Băneasa a precizat George Dorobanțu.
„Avem deja trei discuții avansate în stadiu de semnare contracte care să opereze de la Băneasa. Este vorba despre Ryanair care caută soluții pentru a-și crește baza de aeronave din România, vor opera două zboruri din sezonul de toamnă sau iarnă, Air Connect care și-a anunțat intenția să opereze și de pe Băneasa, momentan ei sunt autorizați pentru Otopeni, dar vor opera și la Băneasa, pentru zboruri cu aeronave ATR de scurtă distanță. Mai este o companie înregistrată în Republica Moldova, Fly One pentru curse tip charter, Băneasa-Chișinău”, spune George Dorobanțu, director demisionar al CNAB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News