România pare a fi cel mai mare pierzător în urma negocierilor de la Consiliu, în condiţiile în care Bulgaria şi Polonia obţin mult mai mult.
Conform surselor oficiale de la Bruxelles, România a intrat în negocieri, solicitând compensaţii de 25 de milioane de euro şi a fost singura dintre cele trei ţări care nu a reuşit să crească valoarea faţă de vechea negociere, unde obţinuse 10 milioane de euro. Bulgaria a reuşit să crească valoarea compensaţiei, de la 13 la 17 milioane de euro, iar Polonia de la 26 la 30 de milioane.
România, cele mai mici compensații pentru fermieri din UE: 10 milioane de euro; agricultorii cer 200
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, spune că România este cel mai puţin afectată de importul de cereale ieftine din Ucraina şi nu se află într-o situaţie exagerată de supra-ofertă. Astfel, totalul producţiei româneşti adunate cu importurile din Ucraina nu sunt mult mai mari decât volumele pieţei româneşti din ultimii cinci ani dinaintea războiului, pe când Polonia şi Bulgaria se confruntă cu supra-ofertare, potrivit Rador.
La polul opus se află ţări precum Ungaria sau Slovacia, unde volumele sunt chiar mai mici decât media ultimilor cinci ani dinainte de război, astfel că nu primesc nicio compensaţie. Comisarul european spune că fondurile distribuite către cele trei ţări reprezintă ajutor pentru fermierii afectaţi, iar statele respective au acordul de a dubla aceste fonduri de la bugetul de stat.
Petre Daea (PSD) ar urma să fie demis de la Ministerul Agriculturii
Polonia, cea care a obţinut cele mai multe fonduri, anunţa zilele trecute că va dubla aceste sume, pe când guvernul de la Bucureşti nu a făcut nicio precizare în acest sens. Conform asociaţiilor de agricultori din ţara noastră, România ar avea nevoie de compensaţii în valoare de 200 de milioane de euro, iar suma de 10 milioane este considerată a fi una ridicolă.
Ministrul român al agriculturii, Petre Daea, nu a făcut nicio declaraţie la Bruxelles. Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, conducerea Partidului Social Democrat este nemulțumită de modul în care Petre Daea a gestionat situaţia, acesta fiind vizat de remaniere. Petre Daea e acuzat că a trimis târziu către Bruxelles dosarele de daună, iar Comisia Europeană nu a avut suficiente date pentru a acorda compensații fermierilor români.
PSD îi reproșează lui Petre Daea că a trimis cu întârziere datele despre situaţia creată de cerealele ieftine ucrainene ajunse în România. Ministrul Agriculturii se află la Bruxelles, unde încearcă să schimbe decizia Comisiei Europene, fără prea mari șanse însă, potrivit unor surse din PSD, citate de Antena 3 CNN.
UPDATE, ora 13.00
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat, de la ora 17.00, declarații de presă pe marginea acestui subiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News