Apar noi detalii despre Pavel Petronel Tanese, românul în vârstă de 45 de ani care a murit în explozia de la hidrocentrala din Italia. Preotul Paul Porcescu, de la Parohia Ortodoxă Română Settimo Torinese "Sf. Ioan de la Râsca și Secu", a vizitat familia românului, tată a doi copii gemeni. Părintele spune că este în legătură și cu autoritățile române în acest caz.
"Doamne ajută !
Vă anunțăm cu durere în suflet, trecerea la cele veșnice a domnului Pavel Petronel Tanese, soț și tată a doi copii gemeni.
Dânsul și-a pierdut viața ieri după-amiază la locul de muncă în explozia care a avut loc la centrala electrică Enel Green Power del lago di Suviana.
Astăzi am vizitat familia și i-am făcut o rugăciune încercând să-i întăresc.
Ne vom ocupa ca și parohie de toate cele necesare înmormântării pentru a fi de ajutor celor rămași.
Au fost anunțate Autoritățile Consulare comunicând direct cu doamna Consul Mirela Dumitrescu precum și cu doamna primar Elena Piastra care ne-au asigurat de tot sprijinul necesar.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace !
Preot Paul Porcescu."
Explozie la Hidrocentrala Enel de pe Lacul Suviana: Trei morți și patru dispăruți
Trei muncitori, printre care un român, și-au pierdut viața, iar alți patru sunt dispăruți după o explozie violentă care a avut loc miercuri la centrala hidroelectrică Enel Green Power de pe Lacul Suviana din Emilia Romagna, Italia.
Românul decedat a fost identificat ca fiind Petronel Pavel Tănase, în vârstă de 45 de ani, din Settimo Torinese. El lucra pentru o firmă subcontractoare a ENEL. Ceilalți doi morți sunt italieni: Vincenzo Franchina și Mario Pisani.
Explozia s-a produs la etajul minus opt al hidrocentralei, la aproximativ 40 de metri sub pământ. Martorii oculari spun că au auzit un zgomot puternic, urmat de o explozie și flăcări. Un nor gros de fum s-a ridicat deasupra centralei.
Cauza exploziei este încă necunoscută, dar se pare că a avut loc în timpul unor lucrări majore de întreținere.
Aproximativ 70 de pompieri, carabinieri, ambulanțe rutiere și aeriene au fost mobilizați la fața locului. Primarul orașului Bologna, Matteo Lepore, prefectul de la Bologna, Attilio Visconti, CEO-ul Enel Green Power, Salvatore Bernabei, și directorul Italia al Enel, Nicola Lanzetta, au vizitat locul tragediei.
O anchetă a fost demarată pentru a stabili cauzele exploziei.
Simone Cappi, proprietarul unui restaurant situat la 300 de metri de locul accidentului, a declarat: "Am auzit clar bubuitura și apoi am văzut fum mult, până și aerul a devenit irespirabil. Cunosc toți oamenii care lucrează în centru, ei vin mereu aici la mine. Chiar și astăzi (ieri, n.red.) au venit, înainte să se întâmple tragedia.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News