Publicitate
Este vorba despre proiectul derulat de Institutul Francez Român prin care artiștii stradali din Franța și din România vor crea un mural comun.
Astfel, pentru că orașul Cluj Napoca are nevoie de „culoare” la propriu, pictorii din Nantes își vor folosi creativitatea și vor picta un zid din „inima Transilvaniei”, notează cluj24.ro.
La rândul lor, artiștii clujeni Kero și Ocu au fost deja la Nantes, unde au realizat realizarea unei fresce XXL inspirate de opera sculptorului român Constantin Brâncuși. Pictura a fost chiar pe fațada nord-estică a turnului Doubs, un bloc de 15 etaje
„Prin această lucrare îmi doresc să reamintesc umanității valorile care ne ajută să trăim în armonie, indiferent cât de diferiți am fi unul față de celălalt. Înfrățirea dintre oameni, popoare și culturi se regăsește în natura vie a lucrurilor din calea evoluției. Acceptarea, împăcarea de sine și mai apoi cu ceilalți”, a explicat artistul plastic Kero, citat de sursa menționată.
Unde vor picta artiștii din Franța
La acest moment, artiștii plastici din Franța vor alege zidurile unor facultăți de artă, pentru ca lucrarea lor să fie vizibilă, criticată, chiar de cei care studiază artele plastice. De asemenea, strada Constanța din Cluj a fost aleasă pentru a-și etala talentele.
Pictorii spun că pandemia le-a oferit timp suficient să reflecteze, să găsească inspirație, însă, orice lucrare creată nu poate fi ținută departe de ochii lumii. Reprezentanții Institutului Francez Român spun că, astfel de proiecte reușesc să elimine barierele culturale și să apropie lumea de frumos.
„Spargem zidurile” este de a reafirma importanța cooperării și a solidarității artistice, precum și puterea artei de a sparge barierele și de a consolida prietenia franco-română, precicează cluj24.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News