Pintea, acuzații la adresa inițiatoarelor proiectului „Dăruiește Viață”: „Am dat un RMN peste care plouă de doi ani”. RĂSPUNSUL acestora

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a refuzat să spună dacă le-a ameninţat cu plângerea penală pe fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață” în cadrul unei şedinţe de lucru dar a oferit câteva detalii despre reproşurile pe care aceasta le-a adus în discuţie: un RMN, pus la dispoziţie de Ministerului Sănătăţii de doi ani care nu este folosit.

„Este o inițiativă extraordinară să construiești un spital. Știu ce înseamnă proceduri. Și eu, de fapt soțul meu, am donat. Cred că fiecare dintre noi dorim să facem bine. Statul nu poate gestiona bani privați, dar gestionează bani publici și atunci când alocă bani trebuie să se asigure că totul este în regulă. Am dat un RMN peste care plouă în acest moment, de doi ani. A fost montat după foarte multă vreme. Dacă dorim să dăm niște bani, trebuie să vedem ce se face. Spitalul Marie Curie a solicitat 15 milioane de lei în acest an, s-au alocat 6,8 milioane, încă nu avem facturile", a declarat Sorina Pintea vineri, într-o conferință de presă desfășurată la Ministerul Sănătății.

Citește și Tudor Chirilă, ATAC DUR la adresa lui Firea: „Ce și-a zis? Acum că am timp liber pot să-mi bat joc liniștită de niște oameni"

Ministrul Sănătății a precizat că în ședința de lucru la care au luat parte fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață" Sorina Pintea a ținut să le atragă atenția că aparatul RMN, achiziționat prin fonduri de la Banca Mondială, nu funcționează.

„Discuția a fost că trebuie să mergem înainte pentru că ședința a fost pentru a vedea ce se întâmplă. De exemplu, de ce nu functionează aparatul RMN, e luat prin fonduri de la Banca Mondială și trebuie să dăm explicații de ce s-a achiziționat și nu s-a montat", a declarat ministrul Sorina Pintea.

 

Oana Gheorghiu: „RMN-ul a fost adus în acest an”

 

Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață", a negat acuzațiile exprimate de ministerul Sănătății și a precizat că este vorba despre un RMN instalat în Spitalul "Marie Curie" în acest an care nu a fost adaptat pentru copii, ci pentru adulți. Ea a sugerat că dacă era folosit proiectul de RMN pus la dispoziție de Minister pentru copii, sănătatea acestora putea fi pusă în pericol, prin urmare reprezentanții Asociației "Dăruiește Viață" au solicitat Ministerului Sănătății să corecteze aceste erori. Acest lucru ar fi dus la prelungirea termenului folosirii sale.

Citește și Lăzăroiu, despre scandalul Firea - „Dăruiește viața": „O face ca Dăncilă să nu intre în turul doi. Stă la pândă să-i ia locul"

"RMN-ul a fost dat Spitalului "Marie Curie". Nu acum doi ani, ci anul acesta a fost adus. RMN-ul este în Spitalul "Marie Curie", care nu avea un spațiu complet adaptat instalării unui RMN. Împreună cu conducerea spitalului am decis să amenajăm noi un spațiu în noua clădire, lucru care s-a și întâmplat. Din păcate după ce noi am amenajat spațiului conform indicațiilor date de cei care au contract cu Ministerul Sănătății s-a constatat că de fapt aces RMN este un proiect adaptat pentru adulți și nu pentru copii. La copii este necesară o radioprotecție suplimentară. La copii este necesară o anestezie pe timpul procedurii de investigație RMN, pentru că un copil nu stă nemișcat. Lucrurile acestea nu erau prevăzute în proiectul Ministerului Sănătății. De asemenea, cu stupoare am constatat că Ministerul Sănătății instala aer condiționat folosit în centre comerciale, nicidecum o climatizare adaptată spațiilor medicale. Am solicitat Ministerului Sănătății să corecteze aceste erori grave într-un proiect destinat copiiilor și bineînțeles că asta a făcut să se prelungească termenul. Ei sunt cei care lucreză, nu noi. Deci firma care este sub contract cu Ministerul Sănătății a venit și a corectat încetul cu încetul aceste probleme", a explicat Oana Gheorghiu, potrivit B1.ro.

Citește și Tudor Chirilă, despre atacul Gabrielei Firea la Asociația „Dăruiește Viața": „Răutate și prostie, alături de calomnie"

De asemenea, ea a precizat că ministrul Sorina Pintea a mințit în momentul în care a afirmat că RMN-ul zace în ploaie.

„Despre faptul că stă în ploaie este o mizerie să spună așa ceva. Aceste intervenții repetate asupra spațiului au determinat o afectare a izolației exterioare a peretelui care s-a udat în urma ultimei ploi, dar la exterior, nicidecum la interior. Acest lucru se remediază este firma care a făcut lucrarea, care a făcut structura exterioară și care va remedia problema, conform garanției. Nu este sub nicio formă afectat vreun spațiu exterior, nu are nicio problemă în interior. Vreau să întăresc lucrul acesta, RMN-ul a fost adus în acest an. Noi nu am făcut decât să sprijinim Ministerul Sănătății să îl poată da în funcțiune, dar nu să facă o improvizație, așa cum era el văzut, ci să facă un proiect destinat copiilor, să nu omoare copiii, ci să îi salveze. Am corectat greșelile din proiectul realizat de Ministerul Sănătății”, a mai precizat Oana Gheorghiu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel