„Pisicuța” şi „Furculiţa", metodele folosite de escrocii români pentru a vă lua banii

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
„Pisicuța” şi „Furculiţa", metodele folosite de escrocii români pentru a vă lua banii
„Pisicuța” şi „Furculiţa", metodele folosite de escrocii români pentru a vă lua banii

Zeci de bancomate din mai multe județe din ţară au fost „aranjate” de escrocii specializați în metode care le dau acces direct la banii retrași de la ATM-uri. Cele mai multe cazuri au fost semnalate în Iaşi, acolo unde escrocii s-au specializat în modalități de operare precum „fruculiţa” şi „pisicuţa”.

Metoda „furculiţa”, a fost explicată într-un rechizitoriu întocmit recent de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Mai exact, infractorii introduc un dispozitiv artizanal tip „furculiţă“ în fanta de eliberare a banilor, care este forțată cu un obiect ascuțit. 

Odată introdus, dispozitivul reține prin agățare sumele de bani pe care clienții le solicitau. Astfel, deşi efectuau operațiunile obișnuite, oamenii observau că nu primeau suma solicitată, fiindu-le restituit doar cardul şi, fără să știe că ATM-ul a fost „aranjat”, dădeau vina pe vreo problemă tehnică a bancomatului, relatează Antena 3. În timp ce clienții sesizau problema la bancă, indivizii preluau banii şi se făceau nevăzuți.

Folosind această metodă, patru tineri din Iaşi au reușit să sustragă 1.800 de lei din bancomate. Ei şi-au recunoscut faptele în timpul anchetei.

 

Datele clonate de pe carduri, trimise în SUA, Peru, Nicaragua, Republica Dominicană sau Indonezia

 

Ce de-a doua metodă este denumită de anchetatori „pisicuţa” şi constă în montarea unui aparat ce clonează cardurile şi reține PIN-urile, pe ATM. Ulterior, datele clonate de pe cardurile ieșenilor erau trimise unor indivizi din SUA, Peru, Nicaragua, Republica Dominicană sau Indonezia, care se ocupau apoi să efectueze tranzacțiile.

Doi bulgari au fost arestați în Iaşi după ce au furat 20.000 de euro de pe carduri utilizând acest procedeu. Anchetatorii spun însă că pagubele ar putea fi mult mai mari.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel