Costul preparării clasicei pizza Margherita a crescut luna trecută de două ori mai mult decât indicele inflaţiei în Italia, impulsionat de explozia preţului la uleiul de măsline şi brânză mozzarella, informează Bloomberg, preluat de Agerpres.
Suma totală cheltuită pentru achiziţionarea ingredientelor pentru clasica pizza Margherita a crescut cu 18,4% în luna mai a acestui an, comparativ cu luna mai a anului trecut, potrivit calculelor Bloomberg bazate pe datele furnizate de Institutul italian de Statistică (Istat) şi Ministerul Economiei de la Roma.
Indicele Pizza Margherita, calculat de Bloomberg, continua să înregistreze un avans cu mult peste indicele general al inflaţiei, care luna trecută s-a situat la 8%. Cu toate acestea, ritmul de creştere a preţurilor s-a mai calmat comparativ cu luna aprilie şi este cu mult sub vârful de peste 30% atins în luna noiembrie a anului trecut.
Ce cuprinde indicele Pizza Margherita
Indicele reuneşte date privind faina, roşiile, brânza mozzarella, uleiul de măsline şi consumul de electricitate necesar pentru a găti o pizza la cuptor. În luna mai, cea mai mare creştere în ritm anual s-a înregistrat la preţul uleiului de măsline (24,6%), urmat de preţurile la brânza mozzarella (22,1%). De la o lună la alta, cele mai mari creşteri de preţuri s-a înregistrat la tomate, care au fost cu 7,5% mai scumpe decât în luna aprilie. În schimb, preţurile energie au fost singurele care au scăzut, cu 1,4%.
Comparativ, costul cumpărării unei pizza preparate a crescut cu doar 7,7% pe an, ceea ce face ca luatul mesei în oraş să fie o opţiune mai atractivă decât gătitul acasă.
În paralel, costul pastelor a crescut din nou în luna mai, potrivit datelor Istat. Organizaţia pentru protecţia drepturilor consumatorilor Assoutenti a făcut un apel la un boicot naţional cu privire la paste, începând din data de 22 iunie, după ce guvernul de la Roma a decis să nu ia măsuri pentru a contracara preţurile mai mari la o reuniune care a avut loc luna trecută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News