PLAN ROȘU de intervenție. Carambol pe Autostrada Soarelui, pe drumul spre mare. ZECI de mașini, implicate în coliziune

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 183, în zona municipiului Medgidia, pe sensul către litoral, județul Constanța, s-a produs un carambol în care au fost implicate 20 de autoturisme.

UPDATE 2.

17 victime, printre care 3 copii, au fost preluate de echipajele de ambulanță

Un număr de 17 victime, printre care 3 copii, au fost preluate de echipajele de ambulanță și duse la spital după carambolul în care au fost implicate peste 20 de mașini, produs pe Autostrada Soarelui, în zona localității Medgidia.

Potrivit ISU Constanța, au fost preluate, până la acest moment, de la locul accidentului, un număr de 17 persoane rănite. Se pare că toate victimele sunt conștiente și cooperante, dar au mai multe traumatisme în urma accidentului. Cel puțin 400 de mașini sunt implicate în accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre Litoral.

Se pare că accidentul în lanț s-ar fi produs pe fondul vizibilității reduse, în zonă fiind ceață densă. La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

 

UPDATE.  1

 

Cinci persoane sunt rănite

 

Cinci persoane sunt rănite, după accidentul de vineri dimineața, de pe Autostrada Soarelui, din zona Medgidia. Surse neoficiale arată că, la o distanță de doar doi kilometri s-au produs două accidente: unul cu cinci victime și altul în care au fost implicate aproximativ 20 de mașini.

La doi kilometri distanță la km 183, a fost un carambol, în care au fost implicate aproximativ 20 de mașini. Acest eveniment s-ar fi produs pe fondul vizibilității scăzute, în zonă fiind ceață densă. Pentru a se decongestiona traficul, polițiștii au deviat traficul pe la nodul rutier de la km. 160, oraș Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

Cel puțin 49 de mașini sunt implicate în accidentul în lanț de pe Autostrada Soarelui. La fața locului acționează 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

 

Știrea inițială. 

 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că două persoane au fost rănite, dintre care una este încarcerată. Traficul rutier este oprit total pe sensul către Constanța, formându-se coloane de autoturisme.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.

La fața locului au ajuns 18 ambulanțe: 7 ambulante SAJ tip B, 9 ambulante SMURD tipB, 1 ambulanța SMURD tip C.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel