Plângere de "agresiune fizică" în Parlament: Deputatul PSD Daniel Ghiță l-a urecheat pe Sebastian Cernic, parlamentar USR

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Deputatul PSD Daniel Ghiţă este acuzat de Sebastian Cernic de "agresiune fizică", parlamentarul USR urmând să depună o plângere.

Parlamentarul USR Sebastian Cernic a anunţat, miercuri, că va depune o sesizare la preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, în urma incidentului petrecut marţi în Parlament, în legătură cu "agresivitatea atât verbală, cât şi fizică" a social-democratului Daniel Ghiţă.

"Voi depune o sesizare către preşedintele Simonis Alfred, o sesizare în urma incidentului care s-a petrecut ieri în Parlament, un incident foarte trist. Nu mă aşteptam să fiu eu victima şi niciun coleg de-al meu să fie victima unei agresiuni fizice. Domnul deputat Daniel Ghiţă şi-a permis aici, pe hol, să mă agreseze fizic, nu înţeleg care a fost motivul, fără să-l fi provocat. A ales să mă tragă de ureche, e un semnal prost din partea Parlamentului şi nu trebuie să ne mirăm de ce cetăţenii au ajuns să nu aibă încredere în această instituţie. Domnul deputat Daniel Ghiţă este deputat PSD, a adoptat această agresivitate atât verbală, cât şi fizică de la partide precum AUR şi de la doamna Şoşoacă", a susţinut Cernic, potrivit Agerpres.

15 plângeri privind comportamentul lui Ghiță

 

El şi-a exprimat speranţa ca Simonis să ia măsuri împotriva lui Ghiţă în Comisia juridică, în contextul în care pe numele deputatului PSD s-au mai înregistrat 15 plângeri privind comportamentul său. "Nu a fost luată nicio măsură", a completat parlamentarul USR.

"Voi depune sesizarea, voi merge către domnul preşedinte Alfred Simonis şi sperăm ca în Comisia juridică să se ia măsuri. Ştim foarte bine că au mai fost 15 plângeri cu privire la comportamentul domnului Ghiţă în Parlament, însă nu a fost luată nicio măsură", a afirmat Cernic.

Întrebat ce crede despre ideea lui Simonis de înfiinţare a unui serviciu de securitate al Camerei Deputaţilor, deputatul USR a spus că nu ar fi o idee bună.

"Nu cred că ar fi o idee bună, având în vedere că statul trebuie să se bucure de democraţie", a punctat Cernic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel