Deputatul Alexandru Muraru susține că George Simion induce în eroare românii și le promite chestiuni imposibil de realizat. Mai mult decât atât scopul lui Simion ar fi de a obține prin înșelăciune datele personale ale oamenilor.
"Am solicitat astăzi procurorului general să dispună începerea urmăririi penale împotriva lui George Simion pentru infracţiunea de înşelăciune şi să ia toate măsurile legale necesare pentru protejarea cetăţenilor români şi pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi de această înşelăciune. În acest caz, George Simion a indus în eroare cetăţenii români, promiţându-le beneficii financiare şi locative fictive în schimbul datelor lor personale care ulterior vor fi folosite pentru strângerea de semnături în vederea candidaturii la alegerile prezidenţiale. Ceea ce face AUR reprezintă o inducere în eroare a publicului şi un mod de a obţine date personale prin mijloace frauduloase. Într-o ţară în care instituţiile ar fi funcţionat, oricine ar fi atentat la datele personale ale românilor prin înşelăciune era dus la audieri. Nu există niciun argument legal care să acopere una dintre cele mai mari escrocherii din ultimul deceniu ale unui individ care vinde iluzii românilor. S-a râs şi s-a glumit pe seama promisiunilor lui Simion, dar gluma se îngroaşă când îţi laşi datele personale pe mâna unui partid care face jocurile Federaţiei Ruse", a spus deputatul Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi.
De ce e imposibil "Planul Simion"?
Muraru spune că în acest moment, conform datelor culese de la dezvoltatori, un apartament de 50 de metri pătrați nu poate fi construit și vândut la o sumă mai mică de 50 000 de euro. De asemenea, nici dobânzile nu ar putea fi scăzute de bănci pentru că acestea nu și-ar mai acoperi costurile creditelor oferite și nici riscurile care derivă din acestea.
"Preţul propus pentru locuinţele de 35.000 de euro este mult sub costul real de construcţie, estimat la 1.000 - 1.200 euro pe metru pătrat. Un apartament de 50-52 mp are un cost minim de 50.000 - 60.000 de euro, fără a include costurile terenului şi infrastructurii. Dacă adăugăm şi aceste cheltuieli, ajungem la un cost mediu de 70.000 euro. Această diferenţă, dacă ar fi achitată de la bugetul de stat, pentru cele 1 milion de locuinţe propuse de escrocheria AUR, ar însemna 35 miliarde euro! 35 miliarde euro reprezintă aproximativ 29,56% din veniturile bugetare ale României pentru anul 2024. 35 miliarde euro reprezintă aproximativ 25,74% din cheltuielile bugetare ale României pentru anul 2024'', explică Muraru.
''Băncile nu pot împrumuta bani fără dobândă fără a-şi acoperi costurile operaţionale şi de risc. Această escrocherie numită contractul Simion este de fapt o minciună generalizată prin care sunt minţiţi cetăţenii în schimbul accesării datelor personale ale acestora", a mai spus Alexandru Muraru.
Reamintim că mii de oameni au stat la rând pentru a se înscrie în "planul Simion". Oamenii completau o hârtie cu numele, prenumele, CNP-ul și apoi erau îndemnați să bifeze ce doresc: apartament cu 2 camere la 35 000 euro, apartament cu 3 camere la 50 000 euro, sau apartament cu 4 camere la 70 000 euro. De asemenea, aceștia puteau să mai bifeze și reducerea dobânzii la credit.
Citește aici și Coadă uriașă la sediul AUR pentru apartamentele de 35 000 euro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News