"Experienţa mea legată de acest domeniu (al transporturilor - n. r.) a fost, dacă vreţi, în cei patru ani în care am fost viceprimarul Timişoarei şi am răspuns în mod direct de acest domeniu, şi eu cred că lucrurile sigur nu au mers la ritmul în care mi-aş fi dorit, dar au mers destul de bine şi am învăţat de acolo să stau şi să îi urmăresc foarte atent pe toţi şi vă asigur că voi face acest lucru. Şi vă mai asigur că una dintre primele măsuri pe care le voi lua atunci când voi avea ... şi o să vină destul de repede bugetul, este să vadă toţi românii, nu doar Grindeanu sau secretarii de stat, cum merg şantierele în România. Ăsta este un lucru care se face simplu cu tehnica actuală, cu drone care să transmită live pe site-ul Ministerului Transporturilor tot ceea ce se întâmplă pe şantierele aflate în lucru în România. Ăsta e unul dintre primele lucruri pe care le voi face", a susţinut Grindeanu, după audierile din cele două comisii de specialitate.
Sorin Grindeanu a primit miercuri aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reunite.
Ce se întâmplă cu spitalele din subordinea Ministerului Transportului
Spitalele aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor ar putea fi trecute la autorităţile locale, a declarat, miercuri, la Parlament, Sorin Grindeanu, propus ca ministru al Transporturilor şi Infrastructurii.
"Să ştiţi, dacă tot vorbim despre structuri în coordonarea ministerului, să ştiţi că mi se pare anormal, deşi mi-a fost greu să discut cu colegii mei şi cu echipa care a lucrat la program (programul de guvernare - n. r.), această componentă medicală din coordonarea Ministerului Transporturilor. Ştiu că există o istorie pentru care sunt spitalele, 15 dacă nu mă înşel, aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, ştiu acest lucru, dar mi se pare că nu avem neapărat expertiza necesară să ne ocupăm şi de sănătate, atâta timp cât rezultatul în aceşti 30 de ani pe ceea ce ar fi trebuit în mod corect şi conform legii să ne ocupăm, şi anume transportul şi infrastructura, nu au mers chiar bine. Aşa că nu exclud ca această componentă - discutând cu ceilalţi colegi ai mei din Guvern şi nu numai - să fie dată către autorităţile locale", a spus Grindeanu, după audierile din cele două comisii de specialitate, reunite.
Întrebat ce intenţionează în privinţa Autorităţii pentru Reformă Feroviară, Sorin Grindeanu a răspuns: "Ştiu că în acest moment acolo cred că este o lipsă, dacă nu mă înşel, de management la vârf. Nu e vorba de a desfiinţa, dar îmi propun să o eficientizez foarte bine, indiferent de ce structură vorbim din subordinea ministerului".
Sorin Grindeanu a primit miercuri aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reunite.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News