Plic cu 5.000 de euro găsit într-o toaletă de un preot, în timpul vizitei Papei la Blaj

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Un plic în care erau 5.000 de euro a fost găsit de un preot pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în timpul ceremoniei care a avut loc cu ocazia vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc. Banii au fost predaţi poliţiştilor, iar până joi nu au fost revendicaţi, conform Mediafax.ro. 

Un preot prezent, între invitaţii speciali, la ceremonia susţinută de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii din Blaj, care a avut loc, duminică, a observat, căzut pe podea, un plic, în toaleta la care aveau acces doar o parte dintre invitaţii la eveniment amplasată special pentru VIP-uri.

Văzând că în plic se afla o sumă importantă, mai exact 5.000 de euro, preotul l-a predat imediat poliţiştilor care asigurau ordinea, iar aceştia au început cercetările pentru a afla cine a pierdut banii.

IPJ Alba confirmă că o persoană din rândul pelerinilor prezenţi la ceremonie a găsit şi a predat poliţiştilor respectivul plic cu bani iar suma nu a fost încă revendicată.

”A fost, duminică, într-un anumit loc de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, în timpul vizitei Papei Francisc, un plic ce conţinea o sumă de bani. Nu putem da mai multe detalii deoarece există o procedură prin care persoana care revendică un bun pierdut trebuie să ofere mai multe informaţii despre acesta şi despre. Potrivit procedurilor legale, dacă într-o anumită perioadă nu apare nicio persoană care să poată dovedi că este posesorul bunului pierdut, acesta intră în posesia statului”, a declarat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel