PNL începe negocierile cu ALDE pentru fuziune

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Liberalii încep negocieri cu ALDE pentru fuziunea dintre cele două formațiuni. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, care spune că PNL și-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”. Despre PMP, Stroe spune că „există un progres evident al discuțiilor”.

Publicitate

„S-a stabilit în ședința BPN componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Ăsta e și motivul pentru care începem demersuri de dialog, dialog politic, cu ALDE”, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu.

„Comisia are în componență, alături de secretarul general, Dan Vîlceanu, pe Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima și Gheorghe Falcă”, precizează Stroe.

Referitor la negocierile cu PMP, el spune că „există un progres evident al discuțiilor”.

„Probabil că în curând vom avea și decizii în acest sens”, conchide purtătorul de cuvânt al PNL, conform Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel