După ce au ieșit de la negocieri, atât liderii PSD cât și cei de la PNL afirmă că prima desemnare a premierului le aparține.
„Am înțeles că rămâne ca azi (miercuri-n.r.) să se întâlnească doar echipele tehnice, iar întâlnirea pe partea politică să nu mai aibă loc”, au declarat surse politice, conform Mediafax.
A fost o schimbare de program din partea colegilor de la PNL, spune prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, despre anularea discuției liderilor PSD, PNL și UDMR. El precizează că întâlnirea va fi reprogramată.
„Am înțeles că a existat o schimbare de program din partea colegilor de la PNL. Probabil că (întâlnirea - n.r.) va fi reprogramată”, afirmă Sorin Grindeanu
Declarația lui vine după ce negocierile politice pentru formarea coaliției PSD-PNL-UDMR de miercuri au fost amânate.
Liderii PSD și PNL afirmă că prima desemnare a premierului le aparține.
Ce spunea Grindeanu înainte de intrarea la negocieri
„Astăzi (miercuri - n.r.) la ora 16 eu sper, cum știți, că e o nouă întâlnire, și nu doar eu sper, cred că deja ar fi cazul să ne apropiem de final, să închidem negocierile legate de programul de guvernare, să discutăm inclusiv acordul politic și să îl închidem, urmând să trecem la etapa cealaltă, de negociere politică între cele trei formațiuni parlamentare plus grupul minorităților”, spunea în cursul zile prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu.
Vreau să deblocăm situația, vreau să avem un Guvern cât mai repede, afirma liderul PNL, Florin Cîțu: „Trebuie să ne întâlnim astăzi (miercuri - n.r.) și să vedem care este situația de compromis”.
Conducerile PSD și PNL au decis ca premierul să fie desemnat în sistem rotativ, însă fiecare vrea ca prima desemnare să îi aparțină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News