„Ceea ce se întâmplă în Lombardia și în alte 14 provincii din afara Lombardiei seamănă tot mai mult cu o stare de urgență care, din câte știu, nu s-a mai văzut aici din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Cum spuneam azi-noapte (de fapt era spre dimineață) prevăd că vor scoate și armata pe străzi, iar următorul pas va fi chiar decretarea stării de asediu!
Asta va însemna în primul rând puteri sporite organelor de stat, practic nu vom mai avea aproape niciun drept, iar după o anumită ora stabilită nu se va mai putea ieși din casă. Dacă vi se pare un film sf despre sfârșitul lumii, ei bine nu este. În Lombardia, unde locuiesc, tocmai se întâmplă!“, scria, ieri, Vasile Boldiș pe pagina sa de Facebook.
Poetul italo-român Vasile Boldiș s- născut în 1966 în Oradea. A fost ziarist, redactor şef al unui cotidian bihorean, apoi a început să scrie poezii. În 1995 s-a stabilit în Italia, în provincia Brescia. Aici a publicat poeme în numeroase reviste, a fost inclus în antologii de poezie italiană, a câştigat mai multe premii şi a publicat mai multe volume de poezie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News