IPJ Cluj anunță că persoanele care au informații ce pot conduce la găsirea/depistarea bărbatului, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112.
Potrivit polițiștilor, în 26 iulie o femeie din Cluj-Napoca a depus o sesizare cu privire la faptul că fiul ei de 8 ani nu a revenit la domiciliu, deși, conform înțelegerii, tatăl acestuia trebuia să-l aducă la domiciliul stabilit în seara zilei de 25 iulie.
„În baza sesizării, au fost dispuse măsuri speciale în vederea localizării celor doi și a autoturismului condus de către tatăl minorului. De asemenea, au fost efectuate acțiuni de căutare pe teren, au fost audiați prieteni, cunoscuți, rude. Totodată, au fost dispuse măsuri pentru darea în consemn la frontieră a autoturismului și a celor doi, însă până la data de 28 iulie cei în cauză nu au fost depistați”, au spus polițiștii, potrivit Mediafax.
În toată această perioadă, nu s-a stabili o legătură telefonică cu tatăl minorului, acesta având mobilul închis.
Marți, copilul a fost găsit mort pe raza localității Lita, județul Cluj, în autoturismul utilizat de către tatăl acestuia.
Copilul a fost înjunghiat în piept, iar până în prezent, tatăl nu a fost găsit.
Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News