Publicitate
Educatoarea din municipiul Brăila este subiectul unei anchete penale: este acuzată că ar fi lovit un copil de 1 an și 8 luni în timpul orelor de la Grădinița cu program prelungit nr. 11. Incidentul a ieșit la iveală după ce în spațiul public a apărut un videoclip care o surprinde pe educatoare în timp ce ar fi agresat minorul. Poliția s-a autosesizat pe 18 octombrie 2024, după vizionarea imaginilor respective, și a deschis o investigație sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila, cercetările preliminare indică faptul că incidentul ar fi avut loc pe 15 octombrie, între orele 9:30 și 10:00, în timpul desfășurării activităților educaționale.
În acel interval, educatoarea ar fi lovit copilul cu palma. Poliția menționează că imaginile apărute în spațiul public au fost suficiente pentru a declanșa procedura legală, chiar dacă părinții copilului nu au dorit să depună o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu, conform Legii 26/2024.
Se așteaptă măsuri suplimentare
Incidentul de la Grădinița nr. 11 a generat reacții puternice din partea comunității locale. Mulți sunt îngrijorați acum față de modul în care sunt tratați copiii în respectiva grădiniță.
IPJ Brăila a subliniat că investigațiile continuă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs agresiunea. De asemenea, se așteaptă ca educatoarea implicată să fie audiată, iar în funcție de concluziile anchetei, ar putea fi luate măsuri suplimentare, inclusiv de ordin disciplinar din partea grădiniței sau a altor autorități responsabile.
Părinții copilului au ales să nu solicite emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News