Polițiștii, vești triste despre Sebi, băiețelul de 7 ani dispărut la Arad, trimis de părinți să muncească la stână

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Căutarea lui Sebastian Corbei, băiatul de 7 ani din localitatea arădeană Vânători, a cărui dispariţie a fost sesizată acum o lună, a fost oprită și de polițiști, după ce voluntarii au făcut același lucru la jumătatea lunii ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat că, deşi zilnic au fost implicate forţe importante pentru căutarea copilului, acţiunile nu au condus la niciun rezultat.

„Investigaţiile vor continua şi, în măsura în care vor exista informaţii noi, căutările în teren vor fi reluate”, a precizat reprezentanta IPJ pentru Agerpres. Sebastian Corbei, în vârstă de 7 ani, a fost văzut ultima dată pe 9 ianuarie, în jurul orei 16.30, la o stână de lângă localitatea Vânători. El plecase de acasă dimineaţa, la joacă în sat, ulterior alăturându-se altor copii pentru a merge la stână, însoţiţi de un localnic bătrân. Când a constatat că băiatul nu se întoarce acasă, mama acestuia a sunat la 112 pentru a anunţa dispariţia.

De atunci, sute de persoane – poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pădurari şi voluntari – au încercat, fără succes, să îl găsească pe copil. Au fost folosite numeroase echipamente, dar şi drone, un elicopter, câini de urmă şi maşini de teren. Pe 18 ianuarie, Asociația Salvatorilor Voluntari Rescue 4×4 a anunțat că renunță la căutări pentru că „nu au mai rămas zone neacoperite în care să putem efectua căutări”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel