"După ce a amendat un consilier parlamentar, polițistul din Păulești a început să primească amenințări de la persoane care, aparent, nu au nicio legătură cu acel consilier, deși locuiesc în aceeași comună și amenințările au început după acel caz.
Azi noapte, amenințările s-au concretizat, o mașină cu farurile stinse oprind lângă casa unde locuiește polițistul. Din mașină a coborât un bărbat care, cu un cuțit, i-a tăiat două anvelope ale mașinii parcate în fața casei.
Cazul mi se pare extrem de grav, cu atât mai mult cu cât, deși există date despre autor, acesta nici măcar nu a fost audiat până la această oră", a scris Marian Godină, pe pagina sa de Facebook.
Polițistul se afla în concediu şi a observat mașina din care a coborât bărbatul și a reușit să rețină și o parte din numărul de înmatriculare, scrie Mediafax.
Potrivit Poliției Prahova, în noaptea de marți spre miercuri, IJP Prahova a fost sesizat de către polițistul din Păulești că, în timp ce se afla în concediu de odihnă, o persoană i-a înțepat anvelopele mașinii personale.
„În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție, ocazie cu care s-a constatat faptul că două anvelope ale autovehiculului parcat în fața imobilului de domiciliu al acestuia, prezentau urme de înțepare cauzate de un obiect înțepător-tăietor. În cauză, s-au constituit echipe de căutare a persoanei reclamate de către partea vătămată, precum și a autovehiculului acestuia, atât pe raza localității Păulești și în zona adiacentă, precum și pe raza municipiului Ploiești, urmând a se stabili întreaga activitate infracțională a acestuia”, arată Poliția.
În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru ultraj, cercetările fiind coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, potrivit Mediafax.
Lucian Rădulescu, consilier la Camera Deputaţilor a fost oprit în trafic de poliţie, în comuna Păuleşti, judeţul Prahova, la începutul lunii septembrie. Acesta a încercat să îi intimideze pe agenţi cu legitimaţia sa. Înregistrarea a fost postată pe pagina de socializare a poliţistului Marian Godină.
În urma acestor incidente, deputatul PSD Laura-Mihaela Moagher a încetat contractul de colaborare cu Lucian Rădulescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News