Polonia distribuie iodură de potasiu din cauza ameninţării nucleare

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Autorităţile poloneze au anunţat vineri că au distribuit comprimate de iodură de potasiu pompierilor din toată ţara, în cazul unei expuneri provocate de războiul din Ucraina, negând în acelaşi timp că există motive de îngrijorare, relatează AFP.

Această măsură a fost luată în reacţie la luptele din jurul centralei nucleare ucrainene din Zaporijjia, cea mai mare din Europa, care a provocat temeri de un dezastru nuclear.

"Am decis, ca măsură preventivă, să începem distribuirea de tablete de iodură de potasiu către serviciile de pompieri", a declarat presei ministrul adjunct de Interne Blazej Pobozy.

El a precizat că este o măsură de rutină "în cazul unei potenţiale ameninţări de radiaţii, care... pentru moment nu există".

Comprimatele trebuie transferate autorităţilor locale şi vor ajunge în cele din urmă în puncte de distribuţie, şcoli în majoritatea cazurilor.

Pobozy a spus că există suficiente doze pentru toţi cei care ar avea nevoie. Un reprezentant medical prezent la conferinţa de presă a avertizat despre pericolele administrării acestor pastile dacă nu este necesar.

Oficialul polonez a menţionat că tabletele de iodură de potasiu reprezintă o măsură preventivă în cazul unui accident nuclear, dar nu ar fi de niciun folos în cazul unui atac tactic cu armă nucleară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel