Bomba britanică a fost descoperită în portul din localitatea poloneză Swinoujscie, relatează Agerpres, cu referire la DPA. Muncitorii realizau lucrări de adâncire a unui canal în timp ce au descoperit obiectul explozibil și au alertat imediat autoritățile.
Responsabilii au anunțat deja că au avertizat că urmează o săptămână în care activitățile zilnice vor fi perturbate. Se estimează că vor fi necesară câteva zile doar pentru a scoate bomba din nisipul în care se află. Dacă totul va merge bine, militarii vor încerca să scoată detonatorul, iar ulterior să neutralizeze încărcătura periculoasă printr-o explozie controlată.
În context, va si sistată circulație în localitate, iar circa 750 de locuitori din apropiere vor fi evacuați pentru toată durata operațiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News