Ponta: România NU are propriul buget şi vrea să-l gestioneze pe cel al Uniunii Europene

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, la Reşiţa, că România, care anul acesta va trebui "să gestioneze bugetul Uniunii", este singurul stat membru care, deocamdată, nu are propriul buget.

"Mai avem şi preşedinţia Uniunii şi nu avem buget. Cică trebuie să gestionăm bugetul Uniunii Europene, dar nu suntem în stare să-l facem pe al nostru. Suntem, după cunoştinţa mea, singura ţară din Uniunea Europeană care, de la 1 ianuarie, a îngheţat salariile şi pensiile şi suntem tot pe primul loc la inflaţie. Avem cea mai mare inflaţie. Deci, practic, Băsescu a tăiat salariile şi pensiile, aşa, din pix, iar Dragnea "le taie" din inflaţie. Că, dacă le îngheaţă şi nu se indexează măcar cu inflaţia, înseamnă că scad. Mai suntem şi ţara care, azi, când noi suntem la Reşiţa, plăteşte, pe bursă, cel mai mare preţ la energia electrică. Azi a ajuns şi la 600 lei/megawatt şi importăm peste 1.000 de megawaţi din Cehia şi Ungaria, adică ne încălzim şi folosim energie electrică din ţările vecine şi banii din facturi se duc tot acolo", a afirmat Ponta. 

Citește și: AVERTISMENT din Parlamentul European: "Dăncilă să își vadă de treabă și să lase ilegalitățile"

El a subliniat că social-democraţii care nu se mai regăsesc în PSD au o alternativă, respectiv, Pro România, partid care luptă împotriva "teleormanizării" ţării.

"Mesajul principal pe care vrem să îl dăm este acela că social-democraţii - eu mă consider şi o să fiu întotdeauna un social-democrat - nu prea mai au ce să facă în PSD, cu Dragnea, cu furăciuni, cu hoţii, cu discursuri anti-europene, iar atunci, Pro România s-a constituit ca o alternativă la cei care erau social-democraţi, însă nu se pot afişa alături de Dragnea şi Dăncilă, dar şi pentru cei ca noi, de aici, care nu văd nicio variantă în partea cealaltă: domnul Iohannis nu ştiu ce face prin vacanţă, PNL îşi încasează banii de la buget, mai puţini decât PSD, dar destui. Realmente, dacă te uiţi la anul 2019, nu poţi să alegi nici PSD - Dragnea, nici PNL - Orban, iar la prezidenţiale, Doamne fereşte! să fim puşi să alegem între domnul Iohannis şi domnul Dragnea! (...) Nu vrem să fim toţi sărăciţi şi baronizaţi, ci vrem să ne dezvoltăm. Eu am cea mai grea sarcină, pentru că trebuie să învăţ din greşelile pe care le-am făcut atunci când am fost prim-ministru şi şef de partid, şi anume, să am grijă de cine mă înconjur. Acum cred că am învăţat din acea lecţie", a declarat liderul Pro România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel