„Am aruncat biletul de întoarcere. Mi-a plăcut aici și am rămas”, spune românca Cristina, mama Larisei, în vârstă de 11 ani, rezidentă de șapte ani în Donostia, un oraș din Țara Bascilor, Spania. Cristina își povestește viața din România fără să arate prea multă emoție. „Am fost coafeză, chelneriță, vânzătoare în diverse magazine de pantofi, într-un supermarket... și îmi doream ceva nou. Am vrut să plec în străinătate, să-mi schimb viața, să merg înainte, să mă perfecționez. Aș fi putut să rămân acolo pentru că eram mai mult sau mai puțin bine, dar aici nivelul de trai este mai bun. Adevărul este că nu a fost o decizie prea chibzuită, nu m-am gândit prea mult la ea, am zis aici rămân”, explică românca pentru diariovasco.com. Dorința ei de a vedea lumea și de a lăsa în urmă o viață care nu i-a adus prea multe satisfacții a condus-o la autocarul spre Bilbao. „Fratele meu a fost primul acolo și mi-a spus că este bine”.
După cum explică Observatorul Basc al Imigrației Ikuspegi, „în perioada 1998 - 2008, rezultat al prosperității și expansiunii experimentate de economia bască, sosirea străinilor s-a accelerat”.
Spania. Comunitatea românească din Cabanes se coagulează în cadrul unei asociații culturale
„Nu mi-a fost greu să-mi las țara în urmă”
În cazul Cristinei, motivele care au determinat-o să întreprindă această călătorie au fost aspirațiile de a găsi un loc de muncă mai bun și nevoia unei schimbări vitale. Cu un spirit neliniştit încă din tinereţe, a plecat să locuiască singură la vârsta de 16 ani. „Mi-am dorit să fiu independentă, nu am vrut ajutorul mamei mele și am îmbinat munca de vânzător cu studiile”. Totuși, „în România salariile sunt mai mici și deși am fost plătită bine, trebuia să plătesc chiria și nu-mi ajungeau banii”. Avea o mulțime de motive să plece, așa că la 23 de ani a ajuns în Bilbao. „Am fost acolo doar două săptămâni și apoi m-am mutat la Castro Urdiales, unde am locuit patru ani”.
„Eram atât de entuziasmată încât nu mi-a fost greu să-mi las țara în urmă. Când am coborât din autobuz am auzit totul în spaniolă și mi-am spus: Uf, nici nu știu să vorbesc”. Dar limba a fost cel mai mic dintre impedimente. Dorința de a-și construi un viitor într-o nouă destinație în care s-a simțit în sfârșit „fericită” a fost mai puternică. „Nici eu nu cunoșteam pe nimeni dar am decis să rămân și să-mi fac rostul în viață. Am început să lucrez într-un bar ca chelneriță, cu ideea de a învăța limba. Între timp am întâlnit o fată și ne-am dus să închiriem să ne împărțim cheltuielile”.
„Sunt făcută pentru Spania”
Când munca i-a permis, a călătorit în municipiile din jur în zilele libere, până când a pus piciorul pentru prima dată în Donostia și ochii i s-au luminat din nou. „Am fost multe weekend-uri pentru că era un loc care m-a atras foarte mult. Cert este că am cunoscut un băiat și... m-am mutat acum șapte ani din dragoste”.
Ceea ce i-a atras cel mai mult atenția în acei primi ani a fost „bunătatea oamenilor, mereu dispuși să ajute”. În cazul ei, ea nu s-a simțit niciodată discriminată pentru că este româncă. „Ce îmi place cel mai mult la asta? Cultura, mâncarea și obiceiurile. Le iubesc. De asemenea, am fost foarte motivată de posibilitatea de a învăța o nouă limbă. Am încercat să fac niște cursuri de bască, dar mi se pare foarte greu. Am vrut să o învăț și să o ajut pe fată cu temele, dar nu am putut”.
De când a plecat din România s-a întors o singură dată. „Nu am mai plecat de 9 ani pentru că nimic nu mă atrage de acolo. Nu mi-a fost deloc dor de țara mea”, spune Cristina.
În ciuda detașării sale de pământul său, menține o comunicare zilnică cu cei dragi. „De obicei vorbesc cu mama aproape în fiecare zi. A venit și de trei ori în vacanță să fie cu fiica mea și când Larisa avea doi ani am plecat în România pentru că mi-a cerut ea. De obicei îi vorbesc și despre țara mea, obiceiuri, anii în care am trăit cu bunicii în oraș...”, mai spune românca, deși e clar că Spania este locul ei. „Sunt făcută pentru locul acesta. Când m-am întors în vizită în România, totul mi s-a părut ciudat, am fost copleșită. Mama îmi spunea: ”Dar aceasta este casa ta!”. Și am repetat că nu, că eu vreau să mă întorc la San Sebastián”.
„Dacă nu mă dau afară din San Sebastian, eu nu plec”
Prietenii Cristinei sunt și ei din San Sebastian. „Am avut o prietenă care conducea o afacere cu produse românești, dar ea a mers la Castro la scurt timp din cauza unei probleme de limbă. Prietenii pe care îi am acum i-am cunoscut prin muncă: am făcut curățenie în case, am lucrat în hoteluri și restaurante și nu am simțit niciodată respingere din partea nimănui. Cu toate acestea, am simțit asta pentru oamenii din țara mea. Totul s-a rupt între ei și mine. Pentru ei sunt ca un străin pentru că sunt foarte implicată în San Sebastián și nu mă încadrez bine în cercul lor”, mărturisește Cristina.
„Ar fi trebuit să mă nasc aici”, spune Cristina. „Dacă nu mă dau afară din San Sebastian, eu nu plec. Sunt fericită aici unde sunt”, spune ea zâmbind.
------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link:
-> https://chat.whatsapp.com/GS0fhMGHpuhLxn63v90nS4
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
