Cum sunt afectați copiii diasporei românești de schimbarea de limbă atunci când pleacă din țara în care au învățat primele lor cuvinte? Iată o poveste emoționantă despre o situație extrem de des întâlnită a unui român a cărui limbă are logică doar în tramvaiul 14 din Roma. Aici un amestec atât de mare de culturi și limbi, îl fac să se simtă ca acasă.
Bărbatul nu și-a dat identitatea, însă a explicat pentru presa italiană cum este să te muți de mic copil dintr-o țară în altă și să treci de la o limbă la alta, fără să îți pierzi valorile culturii tale.
„M-am născut într-o țară și am crescut în altă parte”
Acum câțiva ani a apărut Tongue Stuck, o frumoasă poveste autobiografică a Irinei Dumitrescu, în calitate de copil al diasporei românești din Canada, în care a vorbit despre dificultatea de a se exprima în limba maternă.
La fel ca Irina, și ca mulți alți copii de imigranți, m-am născut într-o țară și am crescut în altă parte, o condiție care le-a pus părinților mei dilema de a-și alege propriul vocabular de familie. Au optat pentru italiană ca limbă de zi cu zi. La sosirea în Italia, la începutul anilor 1990, mama și tata aveau iluzia superiorității culturale și, prin urmare, lingvistice a țării gazdă.
În toamna anului 1991, am părăsit o Românie care tocmai se angajase într-o tranziție democratică, angajată să contracareze tensiunile interetnice și urmările mizeriei pe care Nicolae Ceaușescu ne-o impusese în deceniul precedent.
Plecasem din Stoina, o comună minusculă și semi-industrializată din sudul României, al cărei peisaj alterna între un mic conglomerat de blocuri, celebra arhitectură comunistă de locuințe din paralelipipeduri de beton, o câmpie cultivată cu floarea-soarelui, cocioabe și o întindere de sonde de petrol. Făcând parte din districtul Gorj, Stoina făcea parte dintr-o mare zonă bogată în zăcăminte de petrol, care au fost intens exploatate începând cu cel de-al Doilea Război Mondial. La urma urmei, industria petrochimică românească fusese una dintre mândriile lui Ceaușescu.
Dealurile din centrul Italiei, care alternau câmpuri cultivate ordonat cu plantații de măslini și orașe bogate, nu puteau fi decât o expresie manifest a primatului acestei culturi asupra celei din locul din care ne expatriasem. Și totuși, prima mea amintire despre Italia nu este legată de grația medievală târzie din Orvieto, ci de un autogrill de pe Autostrada del Sole, în ochii mei o demonstrație a opulenței occidentale: "Toblerone", pachete colorate de dulciuri necunoscute mie, frigidere pline de salam și casete video cu Țestoasele Ninja. Greu să nu fii cucerit de o asemenea abundență.
„Pentru ca mama mea să învețe italiana am renunțat la folosirea limbii române acasă”
Până atunci, ambii mei părinți mi se adresaseră în limbile lor materne, română respectiv maghiară. Astăzi, cu mai multă conștiință, mă tem că a fost o renunțare la o asimilare lingvistică pe care o abandonaseră cu plăcere, amestecată cu dorința de a dori să rupă legăturile cu viața lor anterioară.
De altfel, cum putem să-i învinovățim, în acei ani nimeni altcineva din jurul nostru nu vorbea româna. Abandonarea propriei limbi este o dinamică atât de frecventă în rândul comunităților de migranți, încât i s-a dat o definiție lingvistică: bilingvismul substractiv.
O pierdere pe care Graziella Favaro, pedagog, o definește ca fiind "generată și de o experiență de rușine față de propriul idiom, considerat lipsit de prestigiu, o trăsătură a propriei istorii care trebuie înlăturată".
Ce este, așadar, limba maternă?
Limba strămoșilor cuiva? Limba copilăriei? Limba pe care o stăpânești cel mai bine?
Pentru fiecare limbă pe care o vorbim, exprimăm un bagaj cultural cu totul diferit, cu propriile ironii, cu propriile subtexte; pentru fiecare limbă pe care o stăpânim, suntem unul, doi, trei oameni diferiți, mi-a explicat odată, intuitiv, Sándor, un străbunic perfect bilingv, care nu știa deloc că este pirandellian.
La nașterea mea, am fost înconjurat de afecte care mi se adresau în maghiară, în articularea ei secuiască. Niciun sunet nu este mai dulce pentru mine decât idiomul maghiar rostit de secuii. Este limba mamei mele, a mătușii și a bunicii mele, a tuturor femeilor și bărbaților care m-au înconjurat cu grijă.
În primii mei șase ani de viață, a fost limba basmelor, a versurilor de grădiniță și a rugăciunilor învățate de la bunica mea. Maghiara este idiomul emoțiilor puternice pe care, din lipsă de cuvinte, nu le pot exprima; dar și limba confortului și a lucrurilor simple.
Când vorbesc maghiara parcă regresez la o stare de copil. Cuvinte precum ceașcă și cartofi exprimă perfect vârsta mea lingvistică în limba maghiară, care s-a oprit la exprimarea nevoilor mele de bază și corespunde vârstei de șase ani, vârsta la care am încetat să o mai practic în viața de zi cu zi.
Toate limbile mele, mai mult sau mai puțin limbi materne, sunt cioturi, secționate
Mult mai bun este nivelul celeilalte mele limbi materne, româna, pe care am reușit să o practic datorită prezenței marii diaspore românești care și-a găsit un cămin în Italia începând cu anii 2000. Româna mea este o contaminare de dialecte combinate cu o inflexiune pe care, atunci când mă întorc în România, nimeni nu mi-o poate atribui, dar pe care totuși o etichetez ca fiind indubitabil străină.
Nu pot să nu iubesc cadența limbii române transilvănene, o inflexiune care mă face să mă simt întotdeauna acasă. Servus, un salut transilvănean de orginte latină, și toate acele interjecții împrumutate din maghiară, care capătă de fiecare dată un sens diferit.
Am o slăbiciune pentru declinările și dialectul din Oltenia, o regiune istorică din sudul României, patria tatălui meu. Acolo supraviețuiește folosirea trecutului îndepărtat în limba vorbită (perfectul simplu), care a căzut în restul țării. Spunem fusei, văzui, făcui, pentru a indica am fost, am văzut, am făcut. Din limba română standard, îmi place ceea ce poate părea uneori o formalitate ceremonioasă, care cere să te adresezi oricui nu te cunoaște cu Dumneavoastră.
În italiană, am devenit conștient de mine însumi
Din limba română, îmi place unicitatea unei limbi latine care s-a eliberat de constrângerile romantice ale cadenței poetice, tipice altor limbi romanice, pentru a adopta, așa cum se cuvine unor popoare cu istorii zbuciumate, o anumită asprime a sunetului, portretizată de vocea răgușită, melodioasă și puternică a Mariei Tănase, care în anii 1940 a cântat versurile unei balade tradiționale românești pe care vocea ei le-a făcut iconice. „Lume, Lume, lume, dar și oameni.”
Italiana este o limbă dobândită, dar este de asemenea, maternă pentru mine. În italiană, am devenit conștient de mine însumi. Dorei Dorotea, profesoara mea de literatură italiană din liceu, îi datorez lexicul adultului care sunt și înțelegerea lumii prin prisma literaturii noastre. Dorotea este cea care m-a făcut să descopăr o limbă care depășește granițele cotidianului, imaginarului, arhaicului, curteniei, pentru a face turul și a redeveni cotidian.
Pe ruta 14, în acest multilingvism alcătuit din atâtea limbi materne, mă simt ca acasă.
Toate limbile mele, mai mult sau mai puțin limbi materne, sunt cioturi, secționate. Mutilații dictate de întreruperi, de deplasări între spații geografice și lingvistice. Și totuși, ceea ce lipsește într-una, găsesc în alta, imperfecțiuni care se completează reciproc.
Lingvistul Rosa Piro afirmă că din conștientizarea limitelor traducerii conceptelor cu specific cultural și din contaminarea unor realități lingvistice diferite, apar "festivalurile de limbă" care caracterizează scrisul migrant demonstrat de umanitatea lingvistică a liniei 14 de transport public roman.
Un tur cu acest tramvai dens populat, al cărui traseu pornește din Viale Palmiro Togliatti și ajunge la stația Termini, este suficient pentru a auzi o mie și una de voci care vorbesc o italiană vie, expresie a numeroaselor diaspore rezidente în capitală și a numeroșilor tineri italieni care trec liber granițele lingvistice și culturale în aceeași conversație, trecând de la chineză, sau română, la italiană, cu intruziuni necesare de români. Pe ruta 14, în acest multilingvism alcătuit din atâtea limbi materne, mă simt ca acasă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
