EXCLUSIV  Povestea familiei Gavriluță, o familie de români de succes din Olanda: „În România nu aveam timp de copil, munceam toată ziua”

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Povestea familiei Gavriluță, o familie de români de succes din Olanda: „În România nu aveam timp de copil, munceam toată ziua” / Foto: Captura Youtube
Povestea familiei Gavriluță, o familie de români de succes din Olanda: „În România nu aveam timp de copil, munceam toată ziua” / Foto: Captura Youtube

Familia Gavriluță a trăit o adevărată aventură de la mutarea lor din România în 2007. Florentina și Andrei Gavriluță, împreună cu fiul lor Antonio, și-au schimbat viața radical, alegând să părăsească România pentru a începe o nouă viață în Olanda.

Acum, după ani de eforturi și adaptare, dețin un restaurant de succes în Haga, unde românii și nu numai se înghesuie să guste din preparatele tradiționale românești.

Gabriel Nuță-Stoica, moderatorul emisiunii "Departe de România", i-a invitat să-și povestească experiența și motivele pentru care au ales Olanda.

„Noi am venit inițial în 2007 în vacanță la mătușa mea, pentru două săptămâni. Antonio avea 7 ani, era înainte de a intra în primul an școlar în România. A fost atât de impresionat de această țară, de curățenia de aici, de reguli. Toată viața o să-mi aduc aminte că mi-a spus: „Mami, uite, aici trebuie să apăs pe buton ca să trec strada!” A fost foarte frumos pentru el, iar când l-am întrebat dacă ar vrea să ne mutăm aici, a fost de acord. Atunci a încolțit ideea de a-i oferi un viitor, de a putea studia la un alt nivel,” a povestit Florentina Gavriluță.

 

„În Olanda am simțit că voi avea mai mult timp pentru copil”

 

Decizia nu a fost una ușoară. În România, familia Gavriluță avea o viață destul de bună, gestionând un magazin alimentar și un depozit de produse alimentare. Totuși, programul încărcat nu le permitea să petreacă suficient timp cu Antonio.

„Aici am simțit că voi avea timp pentru el. Prima dată a venit soțul meu pentru trei luni să vedem dacă își găsește de muncă, iar după sărbătorile de iarnă am plecat toți. Antonio a ajuns aici pe 18 ianuarie și a doua zi a mers direct la școală. A fost primit la grădiniță inițial pentru că nu știa niciun cuvânt în olandeză, iar într-un an de zile a ajuns la nivelul corespunzător vârstei sale,” a adăugat Florentina.

Antonio își amintește cu zâmbetul pe buze primele zile în Olanda.

„Primul meu gând când mi-a spus mama să ne mutăm în Olanda a fost că aici nu mai trebuie să merg la școală. A fost greu la început, pentru că nu ma înțelegea nimeni, dar în același timp eu îi învățam româna și ei pe mine olandeza. A fost un proces complex, o profesoară îi explica mamei în engleză, ea îmi explica în română și apoi îmi spunea cuvântul în olandeză,” a relatat acesta.

Acum, după 17 ani de la mutare, familia Gavriluță este bine integrată în comunitatea olandeză și a reușit să transforme restaurantul lor într-un punct de referință pentru românii din Haga. „Ne-am dorit să aducem o bucățică din România aici, să le oferim oamenilor un gust autentic de acasă,” au concluzionat.

Povestea familiei Gavriluță este un exemplu de curaj, adaptare și succes, demonstrând că, prin determinare și unitate, orice vis poate deveni realitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel