Prima pâine a făcut-o la 6 ani, iar în acest an urmează să îşi deschidă o patiserie în Satu Mare.
Victorina are acum 39 de ani şi o poveste ce ar putea fi prezentată la orice curs motivaţional. O fire energică şi deschisă, putea oricând să fie actriţă, dar pentru că nu i s-a oferit vreun rol, destinul i-a rezervat o viaţă de film. A ajuns, astfel, personalul principal în ceea ce regizorii de la Hollywood ar numi un thriller.
Fuga în Italia
S-a născut în raionul Ştefan Vodă. Mama ei e moldoveancă şi tatăl rus. Ea făcea şcoala de poliţie din Republica Moldova, a făcut şi armata, iar după ce tatăl ei s-a îmbolnăvit şi a decedat, nu a putut să îşi continue studiile şi s-a hotărât să plece la muncă în Italia. Avea 21 de ani.
"Cum am trecut vămile numai Dumnezeu ştie, eu eram printre cei mai tineri, luată la întrebări, dar noroc că aveam cu mine actele de la şcoală, aveam livretul de student şi dovedeam că plec într-o vacanţă în Croaţia, pe o bursă de Bravo Student. Adevărul e că din Croaţia până în Italia am mers pe jos, până în Trieste. La Trieste am ajuns la un pârâu de munte şi nu ne puteam sătura de apă, n-o să uit niciodată. Mâncare nu am avut, când se însera intram prin curţile oamenilor pe plantaţii să mâncăm măcar ceva struguri. Ne-am pornit pe 10 septembrie, de ziua mamei mele. N-o să uit niciodată că mi-a zis: 'Ăsta e cadoul de ziua mea, tu te duci cu totul!' I-am zis: 'Mamă, mi-am găsit bani, eu mă duc pe jos, 'la negru', în Italia'. Am mers vreo 30 de zile", spune Victorina.
Ea nu priveşte toată călătoria ei cu dramă, ci ca pe un proces care a transformat-o în ceea ce este astăzi.
"A fost apa cea rece care m-a călit, deoarece am crescut ca într-o găoace la părinţi, am avut tot şi de toate până când dintr-o dată se rupe firul şi trebuie să te descurci. Atunci, înaintezi cum ştii, cum poţi, rupi şi cu dinţii. Cel mai mult m-a ajutat că am fost un sportiv foarte bun. Trebuia să vin cu întreceri sportive pe România la 16 ani, dar tatăl meu m-a blocat. Mi-a zis: 'Tu ai să faci atâta sport până ai să te rupi în două şi n-ai să mai trebuieşti la nimeni! Tu ce vrei, să fii poliţistă?' 'Da!' 'Atunci, lasă sportul'", îşi aminteşte Victorina.
Călătoria pe jos din Croaţia până în Italia a marcat-o. Mergeau noaptea prin munţi, prin păduri, conduşi de o călăuză. N-a mai povestit nimănui că o femeie care era în grupul lor a alunecat, s-a lovit la cap şi a rămas acolo. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu ea, poate chiar a murit şi a fost abandonată în munţi.
"Nu pot să uit niciodată: a rămas acolo o femeie moartă. Eram 18 cu călăuza. Nu ştiu dacă au mai găsit-o vreodată. Era noapte, a zis călăuza s-o lăsăm acolo. Vă daţi seama: e noapte, mergi pe munte, tu nu vezi nimic, la un moment dat am auzit 'bum'. Era înaintea mea, cu mâinile mele i-am luat capul, n-am văzut şi am simţit cum mi-a curs pe coate ceva fierbinte. Am zis: "Doamna Olga, doamna Olga!". Am zis: "Asta e moartă!". Şi am strigat la călăuză. Ne duceau câte cinci, apoi iar o călăuză şi tot aşa. A zis: 'Ce să-i fac?'. Avea vreo 80 de kile, nu aveam ce să-i fac. A zis că se întorc ei şi rezolvă problema... Era exact ca în război. Când treceam căile ferate sau tunelurile, trebuia să ascultăm cu urechea pe şine să vedem dacă vine trenul. Am ajuns în Trieste şi pe cei care nu au ascultat regulamentul i-au deportat", povesteşte Victorina, ca şi cum ar trăi din nou toată călătoria.
'Dormeam în dulap'
Ajunşi în Italia, trebuiau să se piardă printre oameni, să nu iasă în evidenţă pentru a atrage privirile poliţiştilor.
"La un moment dat, era un singur autobuz, care urca şi nu trebuia să îl iei pe o parte, ci pe cealaltă. Cei care n-au executat au fost luaţi în faţa noastră. Când am ajuns într-o gară, trebuia să luăm un tren de la Trieste până la Mestre, de la Mestre trebuia să luăm un tren până la Roma, unde mă aştepta cineva pe mine. Când am ajuns în gară, mi-am cumpărat un ziar franţuzesc, să par turist. Am ajuns la Roma, la un verişor de-al meu, nu aveam telefon, nu aveam nimic, m-a aşteptat toată ziua. Ei erau în azil politic şi trăiau într-o cazarmă, doar bărbaţi", mai spune ea.
Pentru că a fost luată la întrebări în toate vămile, la intrarea în Italia, Victorina, fiind blondă, şi-a făcut şuviţe brunete. Nu putea risca să fie descoperită şi trimisă acasă după 30 de zile de drum şi 4.000 de dolari plătiţi călăuzei.
"Să mergi pe jos, după 30-35 de zile, eram atâta de slabă că m-am pornit de acasă cu o plasă mică de haine, aveam un singur rând, şi când m-am îmbrăcat cu ele la Trieste să mă pot urca în tren ca turistul, eu nu ştiam cum să le înnod. Le pierdeam de pe mine. Verişorul din Roma nu m-a cunoscut, pentru că mi-am tras şuviţe negre. Mi-a zis că nu pot să stau la ei, în cazarmă, că nu lasă femeile să intre, dar avea nişte prieteni care trăiau într-o rulotă. Ei aveau un pat şi o măsuţă pe care mâncau. Frumos a întins femeia pat pe masa aia şi am dormit acolo cam o săptămână, până când am mers la Veneţia, la o prietenă de-a mamei care avea grijă de o băbuţă semiparalizată. Intram noaptea târziu la ea, când baba dormea, şi ieşeam dimineaţa devreme, când baba iarăşi dormea. Eu dormeam în dulap, doamna îmi aducea farfuria plină cu macaroane şi eu mâncam în dulap. Ai de capul meu... Ce să zic...", povesteşte Victorina.
Primul loc de muncă din Italia
După un timp, ea i-a găsit de lucru, să înlocuiască o ucraineancă ce avea grijă de o familie de medici în vârstă până când aceasta s-a întors în vacanţă acasă. Familia respectivă nu avea copii, i-a lăsat averea ucrainencei, dar pentru că vârstnicii au prins drag de Victorina, au şi început problemele.
"Când s-a întors şi a văzut, a zis: 'Tu, în noaptea asta, dacă nu pleci, eu te dau pe mâna la albanezi şi o să lucrezi la stradă'. Mi-am luat punguţa cu hăinuţe şi am ieşit într-un parc. S-au adunat oameni în jurul meu şi mi-a zis cineva: 'Eu ştiu de lucru pentru tine - curăţenie la un hotel'. Neavând documente, neavând nimic, n-am ştiut cine e şi unde mă duce. Era poliţia acolo şi i-am zis să îmi dea buletinul să merg la domnii poliţişti. Fiind poliţistă, m-am gândit cum să fiu acoperită. Într-o lună am învăţat italiană, moşul la care am stat nu m-a lăsat în pace până când n-am ştiut să vorbesc. Le-am zis poliţiştilor: 'Dacă eu, într-o oră, nu mă întorc, persoana asta m-a luat pe mine. Dacă nu mă întorc, vă rog frumos să mă căutaţi'. I-a zis poliţistul bărbatului: 'Dacă n-o aduci într-o oră, trimitem patrula după tine'. Aşa curaj să ai? Fără documente să te apropii de poliţist? Noroc că nu mi-a cerut nimic. Nu m-am temut. Ei nu te alungă din ţara lor dacă nu faci nimic. Te iau doar ăştia de la vamă, care patrulează prin pădure, poliţia de frontieră", adaugă Victorina.
De la ucenicia pe lângă 'mafioţi' la şefă de bucătărie
Disperată, ajunsă la proprietarul hotelului, Victorina a promis de toate, doar să nu doarmă pe stradă.
"I-am zis că ştiu să fac de toate, să mă ia în probă. Mi-a zis: 'Ce ştii tu să faci? Că eşti cât o păpuşă'. Le-am zis să mă ia în probă o lună şi dacă nu le place, să nu-mi plătească niciun euro. M-au luat de curiozitate, să vadă dacă e chiar aşa. Dar eu eram obligată să spun, pentru că nu aveam nici ce mânca, nici unde dormi. Eram cu plăsuca în mână, nu aveam nimic altceva", continuă ea, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
