Prăjitura răzuită. Cea mai ușoară rețetă de casă și deosebit de gustoasă

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
prajitura_razuita_reteta
prajitura_razuita_reteta

Unul dintre cel mai economic și ușor de făcut desert este prăjitura răzuită. În același timp este deosebit de gustoasă, se păstrează bine la temperatura camerei zile în șir. Iar de la o zi la alta devine crocantă la sfărâmicioasă. 




Avem nevoie de: 1 kg de făină albă, 3 ouă mari, 1 praf de copt, o cană de ulei sau unt gras, sau untură, o cană de zahăr pudră, 150 g zahăr tos, coaja unei lămâi, 4 linguri cu vârf de magiun sau gem de vișine/caise, un plic zahăr pudră vanilat (20 g), 150 g nucă măcinată, opțional o lingură esență rom și o lingură cacao.

Punem făina și praful de copt într-un vas. Separat amestecăm un ou întreg și cele două gălbenușuri cu zahărul pudră, apoi cu uleiul. Turnăm peste făină și amestecăm. Trebuie să iasă un aluat moale, dar care se poate modela fără a se lipi. Separăm o treime din aluat, pe care o frământăm în continuare cu câte puțină făină. Restul de aluat îl întindem cu mâna, prin presare, pe fundul tăvii. Trebuie să fie cam de 0,5 cm gros aluatul din tavă și cât mai uniform.  Înțepăm foaia din loc în loc cu furculița și o ungem cu crema, care se face din două albușuri bătute cu zahărul tos, nucă măcinată, gem și cacao.

Vezi și: Cornulețe cu untură: fragede de se topesc în gură. Rețeta care îți aduce aminte de gustul copilăriei

Deasupra radem prin răzătoarea mare aluatul cel frământat cu mai multă făină, direct pe prăjitură. Dacă am pus destulă făină în aluatul acesta, se va rade frumos, fără a se lipi. Dacă aluatul e prea moale acest aluat, îl mai frământăm cu altă făină. După ce am ras relativ uniform aluatul peste prăjitură, încingem cuptorul și punem prăjitura la copt pentru 35-40 minute. Nu trebuie să se rumenească deasupra prea tare, doar să devină ușor roz-aurie, iar pe margini să fie rumenă.

O tăiem abia după 1-2 ore, cu grijă, cu un cuțit foarte ascuțit și cu lamă subțire. După câteva ora va deveni sfărâmicioasă și fină. Pofta bună.[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel