Publicitate
De aproximativ zece zile, scrie Libertatea, zeci de mii de oameni distribuie pe Facebook un scurt text de avertizare asupra unei tentative de răpire a unui copil, una dintre cele mai mari temeri din viața părinților.
„Atenție la Kiabi (magazin de haine n.red.), o mamă avea copilul în cărucior, s-a întors o clipă, copilul nu mai era. Managerii au închis ușile și au percheziționat magazinul. Cel mic era într-o cabină de probă cu trei barbati de origine română care îi schimbau hainele și îi rădeau parul!”, era mesajul.
În postarea de la care a plecat știrea din Le Dauphine, publicată luni, 10 aprilie, se specifica și magazinul, Kaibi din Albertville. Jurnalistul Antoine Krempf de la France Info scrie că această poveste este o legendă urbană și principiul acestui gen de legende este tocmai faptul că ele revin în mod ciclic pe rețelele de socializare.
Sursa citată a identificat în ultimii ani aceeași poveste în Kiabi du Nord, Bayonne sau Tarbes. Plus variantele Ikea, în Belgia, sau Auchan, în Ardèche.
Acest zvon amintește de altă poveste care se numea și „zvonul Orleans”
În 2007, a fost publicat acest mesaj, pe un forum: „Tocmai am auzit această veste și, de când sunt avertizată, mă sperie, dorm mai greu! O doamnă dintr-un supermarket din Orléans se uita la produse pe rafturi și, când se întoarce, fiica ei nu mai era în coșul de cumpărături! A intrat în panică, a țipat și securitatea magazinului a blocat toate ușile. După 30 de minute au reușit să-l găsească pe copil într-un dulap, cu căluș la gură și ras în cap”.
Același mesaj împărtășit în urmă cu mai bine de 10 ani, exceptând detaliul cu naționalitatea română a autorilor, care a fost adăugată ulterior. Acest zvon amintește de altă poveste care se numea și „zvonul Orleans” la acea vreme și care seamănă foarte mult cu povestea Kiabi.
Se întâmpla în 1969. Povestea spune că tinerele au fost răpite în camerele de probă ale magazinelor conduse de negustori evrei, pentru a alimenta o rețea de comerț cu sclavi albi. Povestea total nefondată, dar iată ce spuneau adolescenții din Orléans intervievați la acea vreme, la televizor: „Trebuie să fie ceva adevăr acolo… nu iese fum fără foc”.
Exact același gen de comentarii pe care le citim momentan pe Facebook în zvonul Kiabi și românii.
În seara de 10 aprilie, după ce postarea despre magazinul lor se viralizase, pe Facebook, șeful magazinului a scris că „informația care circulă în legătură cu un copil răpit în magazinul Kiabi Albertville este falsă. Într-adevăr, același text, cu aceleași greșeli de ortografie și la virgulă, fusese deja publicat în 2011. De-a lungul anilor, acest zvon nebunesc a circulat în mod repetat pe rețelele de socializare, cu locații diferite de fiecare dată. De data aceasta, magazinul Albertville a fost victima…”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News