PRECIZĂRI despre ACCIDENTUL în care a fost implicat Răzvan Cuc: Șase mașini DISTRUSE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Detalii de ultim moment despre accidentul în care a fost implicat Răzvan Cuc, ministrul Transportului.

Potrivit Poliţiei Rutiere, luni dimineaţa în jurul orei 10.00, s-a produs un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate 2 autoturisme în mişcare şi 4 staţionate.

„În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager intr-unul dintre autoturisme. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0", precizează Poliţia Rutieră.

Potrivit acestora, șoferul lui Răzvan Cuc a făcut o manevră neregulamentară.

„În cursul zilei de astăzi (luni, n.r.), autovehiculul în care se afla ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a fost implicat într-un eveniment de circulaţie. Menţionăm că ministrul Transporturilor nu conducea respectivul autoturism. Instituţiile abilitate desfăşoară cercetări cu privire la circumstanţele producerii evenimentului respectiv", se arată și în informarea transmisă de MT, citată de stiripesurse.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel