Premieră medicală. Operaţie de cornee, realizată la distanţă, la Policlinica din Bari: "Este pentru prima dată"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Prima operaţie de chirurgie a corneei din lume, gestionată de la distanţă prin conexiune 5G, a fost realizată cu succes la Policlinica din Bari. 

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, suferea de distrofie epitelială sau sindromul Cogan, o patologie care provoacă vedere înceţoşată, durere şi lăcrimare excesivă. Tratamentul tradiţional cu laser, necesar pentru înlăturarea neregulilor de formă a corneei, a fost efectuat - subliniază Policlinica - pentru "prima dată la nivel internaţional de la distanţă".

Profesorul Gianni Alessio a controlat şi a ghidat laserul iRes 2KHz de la sediul biroului de conducere al clinicii oftalmologice, care a operat în timp real, cu vizualizare 3D, prin iVis Remote Control Station. Pacientul, care în zilele precedente fusese supus unor controale şi analize, care au evidenţiat cu precizie gradul leziunilor, pentru a personaliza tratamentul, era întins în sala de operaţie şi asistat de o echipă de control chirurgical.

TIM a pus la dispoziţie Policlinicii din Bari infrastructura necesară pentru a garanta conexiunea 5G, totul a funcţionat corect. Intervenţia a fost posibilă datorită proiectului Horus, iniţiat de iVis Technologies, cu care compania din regiunea Apulia a dezvoltat platforma 4D Suite, care gestionează, cu conexiune de la distanţă, întregul ciclu de screening, diagnostic, tratament şi follow-up a patologiilor de cornee.

"Operaţia a permis tratarea distrofiei epiteliale diagnosticate la pacient. Această patologie este extrem de invalidantă din punct de vedere al calităţii vederii. Efectuarea operaţiei prin conexiune la distanţă, prin procese complet automatizate, deschide noi frontiere pentru medicul chirurg oftalmolog, permiţându-i să opereze de la distanţă patologii de cornee complexe, în deplină siguranţă, oriunde s-ar afla sala de operaţie", a explicat profesorul Giovanni Alessio, directorul secţiei de oftalmologie.

"Ducem Policlinica din Bari într-o lume diferită. Datorită sinergiei dintre iVis Technologies, TIM şi Politehnica din Bari am implementat un sistem complet de automatizare a proceselor şi controlului de la distanţă în timp real al unei operaţii chirurgicale, depăşind ceea ce este încă o limitare în aplicarea telechirurgiei", a subliniat directorul general al Policlinicii din Bari, Giovanni Migliore, citat de ANSA, titrează Rador Radio România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel