Premierul Cîțu, mesaj de Paște: Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Prim-ministrul Florin Cîţu le-a transmis credincioşilor care se pregătesc să celebreze Învierea Domnului, sărbători pline de sănătate, lumină şi bucurie şi şi-a exprimat încrederea într-o revenire cât mai rapidă la normalitate. 

De asemenea, premierul le-a mulţumit românilor care respectă regulile de un an de zile şi a cerut ca acestea să fie respectate şi de Paşti.  "Întâmpinăm Sfintele Paști anul acesta cu încrederea că vom depăși cu bine perioada dificilă pe care o traversăm și vom reveni cât mai repede la normalitate. Eforturile individuale și comune își arată zi de zi beneficiile pentru sănătatea noastră, viața socială și economică. Renunțările noastre de până acum au dat și dau în continuare roade.Iubirea față de aproapele nostru, manifestată ca solidaritate și responsabilitate, a făcut ca personalul medical să reușească să salveze vieți și să aline suferințe, iar lucrătorii din domenii importante pentru cetățeni să desfășoare activitatea în condiții de siguranță și să-și îndeplinească misiunea mai departe, atunci când pandemia părea de neoprit.

Mulțumesc tuturor românilor care, de peste un an, dovedesc responsabilitate și fac eforturi să se adapteze noilor realități! În acest demers, care a fost uneori foarte greu, trebuie să fim împreună, pentru binele nostru comun.Depinde doar de noi să continuăm lupta pentru sănătate și echilibru. Este vital să menținem rigorile necesare unui trai în siguranță și să ne vaccinăm pentru a ne da șansa unul altuia la o viață cât mai aproape de normalitate. Am convingerea că, alături de cei dragi, vom găsi în continuare surse de motivație și de perseverență pentru a trece cu bine acest exercițiu de răbdare și a dovedi că tradițiile creștine și măsurile de protecție împotriva COVID-19 pot fi respectate în egală măsură.Credincioșilor care celebrează Sărbătorile de Paști le doresc sănătate, armonie, iar speranța să ne lumineze gândurile, în timp ce privim spre cel de lângă noi și, împreună, spre viitor.” a scris premierul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel