Premierul Ciucă, anunțul momentului despre banii românilor: „Ne dorim ca salariul minim să crească, valoarea va depinde de cifrele din proiectul de buget“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul actualei guvernări se doreşte o creştere a salariului minim, însă valoarea cuantumului cu care va creşte acesta va depinde de cifrele care se vor regăsi în proiectul de buget pentru viitor.

Şeful Executivului a răspuns la o conferinţă de presă la finalul vizitei de lucru pe care a efectuat-o alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul PSD, la fabrica de camioane IVECO din Petreşti, judeţul Dâmboviţa.

Premierul Ciucă, anunțul momentului despre banii românilor

 

"Sigur, ne dorim ca salariul minim să crească şi de fiecare dată când am avut această posibilitate am şi discutat şi despre salarii şi despre pensii, reprezintă obiectivul nostru, astfel încât să-i sprijinim pe oameni să nu suporte întreaga povară a tot ceea ce înseamnă creşterea preţurilor şi, bineînţeles, efectele pe care le produce inflaţia, doar că, până în acest moment, până când nu vom avea o analiză pe buget, pe cifrele concrete, nu doresc să fac niciun fel de referire la cuantumul cu care va creşte salariul minim. Valoarea va depinde de cifrele care sunt reflectate în proiectul de buget", a declarat Ciucă.

Premierul a subliniat că, dincolo de limita minimă a salariului minim, fiecare angajator poate stabili salariul în funcţie de valoarea muncii prestată de un angajat.

"Atunci când vorbim de creşterea salariului minim este vorba despre o limită de la care fiecare dintre cei care au angajaţi pot să îi remunereze în funcţie de activitatea pe care o desfăşoară. Şi probabil eraţi lângă mine când am discutat cu angajatul companiei IVECO şi mi-a răspuns că salariul pe care-l are este unul motivant. Este la îndemâna oricărui manager, la îndemâna oricărui conducător de astfel de companie să stabilească salariul în funcţie de valoare muncii prestate de fiecare angajat în parte", a declarat Ciucă, citat de Agerpres.

Fabrică de 650 milioane euro în România. Ciucă: "Au analizat mai multe țări"

 

O fabrică de 650 de milioane de euro va fi construită de producătorul de cauciucuri Nokian la Oradea. Premierul Nicolae Ciucă spune că firma finlandeză a analizat mai multe țări și a ales în cele din urmă România pentru a construi. 

"România poate fi o destinație atrăgătoare pentru marii investitori, mai ales în această perioadă de puternice convulsii economice internaționale: Nokian, producătorul finlandez de anvelope, a anunțat astăzi că va investi 650 milioane euro într-o nouă fabrică, la Oradea. Potrivit proiectului, aici se vor crea aproximativ 500 de locuri de muncă și se vor produce anual 6 milioane de cauciucuri.Compania a analizat mai multe amplasamente din Europa și a ales România. În decizia finală a investitorului au contat forța de muncă de înaltă calificare, avantajele logistice ale zonei, dar și stabilitatea mediului de afaceri și regimul fiscal predictibil, obiective la care guvernul pe care îl conduc a lucrat încă din prima zi. În luna septembrie, am prezentat reprezentanților companiei, la Palatul Victoria, avantajele competiționale ale României și oportunitățile pe care le au aici investitorii străini, cu precădere cei care caută să relocheze centre de producție industrială," a scris Ciucă pe Facebook. 

Nokian Tyres va construi fabrica la Oradea 

 

Grupul finlandez Nokian Tyres a anunţat marţi că va investi 650 de milioane de euro pentru a construi în România, la Oradea, o nouă fabrică de anvelope pentru autoturisme, informează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel