Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la Călăraşi, întrebat despre disputa dintre ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, şi europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte al liberalilor, că a vorbit cu cei doi şi "tot ce e de discutat, de rezolvat, se va rezolva în Biroul Politic Naţional al PNL".
"Am discutat şi cu domnul ministru Aurescu, am discutat şi cu domnul Rareş Bogdan. Fiecare dintre dumnealor au atribuţii foarte importante, domnul ministru Aurescu în ansamblul problemelor care fac obiectul tuturor sarcinilor pe care le avem la nivelul Guvernului pentru diplomaţia românească, domnul Rareş Bogdan este liderul grupului românesc în PPE şi partea aceasta de expunere în public am convenit cu toţii că o discutăm în Biroul Politic Naţional. Ca atare, tot ce avem de discutat, de rezolvat, se va rezolva în BPN", a afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a afirmat la un post de televiziune că nu l-ar mai păstra în funcţie pe ministrul Bogdan Aurescu şi că acesta "nu a fost numit acolo de PNL, ci de stat". La rândul său, ministrul Aurescu a afirmat la un post tv că nu îl interesează opiniile unui ''personaj'' ca Rareş Bogdan şi că atacurile acestuia reprezintă confirmarea că face bine ce face în poziţia sa de la Ministerul Afacerilor Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News