Publicitate
„Am făcut și vom mai face ceea ce trebuie, astfel încât să ne convingem toți partenerii din UE că România a îndeplinit criteriile tehnice de aderare la Schengen. Acest lucru e dovedit de rezultatele comisiei de verificare, unde au fost reprezentanți din toate țările europene, iar rezultatul va fi prezentat pe 26 în SCH-EVAL, şi atunci vom avea şi dovada clară a unui raport concret despre activitatea de verificare.
În Parlamentul Țărilor de Jos a fost prezentată o rezoluție care solicită... Nu e un raport de respingere a aderării, ci este un raport care solicită clarificări legate de subiectele care au stat pe agenda relațiilor cu UE, aspecte legate de statul de drept, corupție și de crimă organizată. În discuția pe care am avut-o cu președintele Iohannis și premierul Rutte la Cincu am înțeles că e nevoie de anumite clarificări ”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Premierul Ciucă: Rezoluția Parlamentului Olandei - un raport care solicită clarificări
El spune că și-a exprimat disponibilitatea să pună la dispoziție toate datele necesare.
„Inclusiv prin Ministerul de Interne, domnul Bode a transmis deja o scrisoare formală către omologul său, pentru a putea să vină să clarificăm toate aspectele care sunt de clarificat. (...) Dacă în Olanda sunt anumite lucruri de lămurit, suntem aici, le lămurim”, conchide premierul.
Parlamentul olandez a votat o rezoluţie în care cere Guvernului de la Haga să fie precaut în ceea ce priveşte aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Textual documentul solicită executivului condus de Mark Rutte să nu facă nici un pas ireversibil în privinţa extinderii Schengen, până când nu efectuează investigaţii suplimentare în ceea ce priveşte supravegherea frontierelor de către cele două ţări.
Premierul Rutte a avut un discurs în parlament în care a reafirmat că nu există obiecţii de principiu privind aderarea României şi a Bulgariei la Spaţiul Schengen.
El a adăugat însă că este nevoie de o actualizare a monitorizării MCV-Mecanismul de Cooperare şi Verificare al Uniunii Europene şi de o lărgire a misiunii de evaluare pe Schengen, în cazul României potrivit Rador.
Același lucru nu se impune însă şi pentru Bulgaria, ceea ce este o problemă, potrivit declaraţiilor sale publicate pe site-ul legislativului olandez.
Rutte a precizat şi faptul că misiunile care au loc în prezent în cadrul mecanismului de evaluare şi monitorizare Schengen nu au fost finalizate. „Dacă acele rezultate arată că sunt pregătiți, atunci pot adera. Țările de Jos nu se vor opune, dar atunci țările care aderă la Schengen trebuie să fie stricte, corecte şi dedicate”, a spus Rutte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News