Premierul Israelului a primit a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Premierul Israelului a primit a treia doză de vaccin împotriva COVID-19
Premierul Israelului a primit a treia doză de vaccin împotriva COVID-19

Premierul israelian Naftali Bennett a primit vineri a treia doză de vaccin împotriva noului tip de coronavirus şi a încurajat populaţia să-i urmeze exemplul, după ce vârsta minimă pentru rapel a fost scăzută la 40 de ani în Israel, pe fondul creşterii numărului de contaminări, informează AFP.

Potrivit biroului său de presă, Bennett, 49 de ani, este primul lider al lumii căruia i s-a administrat a treia doză de vaccin. "Dacă vă veţi vaccina cu a treia doză, vom putea evita un al patrulea lockdown", a declarat Bennett, înainte de a fi vaccinat într-un spital public din Kfar Saba (centru). "Constatăm marea eficienţă a vaccinurilor, acesta este sigur şi este modul în care putem pune capăt virusului", a subliniat el.

"Suntem într-un punct culminant al bătăliei noastre (împotriva noului tip de coronavirus), putem câştiga împreună. E la o aruncătură de băţ (victoria), însă nu am ajuns încă acolo", a adăugat premierul israelian, în timp ce ţara sa a înregistrat în ultimele zile circa 8.000 de noi cazuri zilnice de contaminare, un record începând din ianuarie. Pentru a lupta împotriva răspândirii virusului, Ministerul Sănătăţii israelian a decis joi să scadă la 40 de ani vârsta minimă pentru primirea unei a treia doze de vaccin, în principal al gigantului farmaceutic Pfizer/BioNTech.

 

Peste 970.000 de contaminări au fost înregistrate în Israel



Pe 13 august, Israelul a redus prima dată vârsta la 50 de ani şi aceasta în pofida apelului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în favoarea unui moratoriu asupra acestei a treia doze de rapel, pentru a lăsa mai multe vaccinuri disponibile pentru ţările sărace, unde rata de vaccinare se menţine scăzută.

Bennett a replicat că administrarea acestor doze în Israel, ţară cu nouă milioane de locuitori, nu va afecta stocurile mondiale şi va permite să fie testată eficienţa unei a treia doze. De la începerea pandemiei, peste 970.000 de contaminări au fost înregistrate în Israel, dintre care peste 6.700 s-au soldat cu deces. Mai mult de 5,4 milioane de israelieni au primit câte două doze de vaccin, 58% din populaţie, şi circa 1,2 milioane o a treia doză.

Israelul a fost una dintre primele ţări care au lansat, la mijlocul lui decembrie, o amplă campanie de vaccinare, în urma unui acord cu Pfizer, care i-a livrat rapid milioane de doze în schimbul punerii la dispoziţie a datelor despre eficacitatea vaccinului asupra populaţiei. Această campanie a permis reducerea drastică a contaminărilor, însă în ultimele săptămâni numărul de contaminări a început să crească odată cu răspândirea variantei Delta la adulţii nevaccinaţi, dar şi la persoanele vaccinate în urmă cu peste şase luni. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel