Publicitate
'La 104 ani de la Marea Unire, ne găsim, din nou, într-un moment marcant al istoriei noastre: un război în desfăşurare la graniţa de Est şi un obiectiv naţional către care ne canalizăm toată energia, aderarea la Spaţiul Schengen. Şi acum, ca şi la încheierea Primului Război Mondial, principalele subiecte pe agenda naţională sunt siguranţa, stabilitatea şi modernizarea României. Faţă de 1918, acum avem de partea noastră fonduri europene pentru reforme şi dezvoltare, precum şi protecţia oferită de NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie', a scris premierul, joi, pe pagina sa de Facebook. El spune că 'avem astăzi datoria de a depăşi orice diferenţe de suprafaţă şi a ne concentra eforturile pe atingerea obiectivelor de interes naţional, pe bunăstarea oamenilor, pe ziua de mâine'.
'Este sărbătoarea unităţii poporului şi a statului român, moştenire de preţ a întregii naţiuni române. Astăzi, se împlinesc 104 ani de la cel mai important moment al istoriei noastre ca naţiune, când, la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, reprezentanţii tuturor provinciilor istorice româneşti au decis în unanimitate Marea Unire necondiţionată şi pentru totdeauna cu Regatul României. Acel moment memorabil născut printr-o puternică mobilizare politică şi socială a înaintaşilor noştri, care au dus la împlinire visul de unitate naţională, reprezintă şi fundamentul României în care trăim generaţiile de astăzi'', afirmă şeful Executivului, în mesajul transmis de Ziua Naţională.
Potrivit acestuia, Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a venit firesc după multe alte evoluţii esenţiale pentru întregirea naţiunii române: opera marilor cărturari ai Şcolii Ardelene, mişcarea de eliberare de sub domniile fanariote, efervescenţa mişcărilor revoluţionare din 1848, curajul celor două Principate Române de a se uni într-un singur stat la 24 ianuarie 1859, câştigarea independenţei în 1877 şi, cel mai important, jertfa de sânge a poporului român care şi-a câştigat dreptul la autodeterminare în Primul Război Mondial.
Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Națională: Să arătăm că 1 Decembrie este, cu adevărat, ziua unităţii noastre
''Odată cu Marea Unire, poporul român şi-a câştigat dreptul la autodeterminare, un act de dreptate bine-venit al istoriei noastre. Tot ce a făurit bun România modernă a făurit prin unitatea de voinţă, când poporul şi elitele sale au avut împreună un obiectiv naţional major. Poporul, teritoriul şi suveranitatea au rămas de atunci pilonii de bază ai statului român. Oricât de grele au fost încercările istoriei, poporul român a rezistat şi s-a dezvoltat, prin unitate. Împreună, românii şi-au apărat teritoriul şi suveranitatea. Împreună au alungat regimurile totalitare care ne-au întunecat istoria timp de jumătate de secol. Ne bucurăm astăzi de statutul de membru al Uniunii Europene, aliat respectat şi de încredere al NATO şi de parteneriate strategice cu alte state care împărtăşesc valorile democraţiei şi statului de drept'', subliniază Ciucă, în mesaj.
Este minunată emoţia pe care o trezesc în noi reuşitele oricărui român şi reuşitele noastre ca naţiune - mai spune şeful Executivului. ''Să fim mândri că suntem români cred că poate reprezenta un obiectiv de suflet al tuturor şi putem reuşi acest lucru susţinând eficienţa instituţională, dezvoltarea economiei şi a nivelului de trai, pentru ca toţi românii să se simtă bine acasă, într-o Românie ferm ancorată pe axa de dezvoltare occidentală. Cu gândul la exemplul de unitate al înaintaşilor noştri, pe care îi cinstim pentru grija pe care au avut-o pentru viitorul naţiunii, am încredere că putem continua ceea ce ei au început şi să facem faţă cu bine provocărilor actuale. La Mulţi Ani, România! La Mulţi Ani, tuturor românilor, din ţară şi din afara graniţelor!', şi-a încheiat Ciucă mesajul de Ziua României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News