Premierul Nicolae Ciucă, primul mesaj după suspiciunile cu teza de doctorat plagiată

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:
Nicolae Ciucă anunță că jaloanele și țintele PNRR vor fi închise până joi
Nicolae Ciucă anunță că jaloanele și țintele PNRR vor fi închise până joi

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu privire la teza de doctorat pe carea a susținut-o în anul 2003, după ce jurnalista Emilia Șercan a arătat că mai multe pagini ale lucrării ar fi fost copiate. 

Premierul spune ca va supune analizarea lucrării sale Comisiei de Etică a Universității Naționale de Apărare. 

Redăm mai jos mesajul integral transmis de premierul Nicolae Ciucă: 

"Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp - Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare.

Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulata in misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituindu-se, in mod evident, contribuția originala proprie unei teze de doctorat corect elaborata.

În calitatea de militar, indiferent de poziția pe care am fost încadrat, mi-am îndeplinit întotdeauna atribuțiile, respectând principiile, legile și regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române.

În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționata cel puțin într-un loc sursa bibliografică.
Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica - unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate. 

Din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională. Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp - Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020.

În măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU - Comisia 26 - Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică," a transmis premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel