'Ce lume este aceasta în care mergi la închisoare pentru o perioadă mai scurtă dacă torturezi un copil decât pentru fraudă? De aceea, personal sunt în favoarea reintroducerii pedepsei cu moartea pentru cei mai violenţi criminali', a scris Morawiecki miercuri pe Facebook.
Acest politician conservator şi naţionalist se exprimase deja în favoarea pedepsei cu moartea la o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu utilizatorii de Facebook la începutul acestui an. Acum Morawiecki s-a referit la o crimă care zguduie în prezent Polonia.
Crimele grave, pedepsite cu moartea
Luni, un băiat de opt ani, Kamil, din oraşul Czestochowa, a murit din cauza unor răni grave în spitalul de copii din Katowice. El a fost internat la începutul lui aprilie la îndemnul tatălui său biologic. Medicii au descoperit răni grave la cap, pe piept şi pe picioare, precum şi mai multe oase rupte. Tatăl său vitreg este suspect. Acesta şi mama băiatului au fost arestaţi.
Conform unor relatări din media poloneze, atât şcoala, cât şi serviciul de îngrijire a copiilor, care era în contact cu familia, au eşuat în a evalua pericolul în care se afla băiatul. 'Pedeapsa trebuie să fie dură, descurajatoare şi proporţională cu crima!', a scris Morawiecki pe Facebook. Numai un 'monstru' este capabil să îi producă o asemenea suferinţă unui copil, a adăugat el, citat de Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News