Preot român, despre vaccinul anti-Covid: „Mă voi vaccina. Vreau viaţa înapoi!”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Un preot apreciat din Năsăud a postat pe o reţea de socializare o serie de argumentele pentru care aşteaptă vaccinarea anti COVID. 

Părintele Crin-Triandafil Theodorescu este, conform doxologia.ro, parohul Bisericii Luşca (Năsăud). A urmat şcolile Federaţiei Române de Speologie şi a devenit membru al Asociaţiei „Salvaspeo”. În anul 2004 a devenit custodele peşterii Izvorul Tăuşoarelor, din Bistriţa-Năsăud.

Cu două zile în urmă, preotul a postat pe contul său de socializare un text  în care explică de ce avem nevoie de vaccinare, dar şi de ce nu pune la îndoială munca cercetărilor. „O să mă vaccinez fluierând, privind pe fereastră şi gândindu-mă la primăvară (trebuie refăcut gardul casei parohiale). Am la ce să mă gândesc. ŞI toate-s pe viitor. Sunt atâtea continente în inimile oamenilor de descoperit. Atâtea de îndurat. Şi atâtea de iubit. Până o să-mi injecteze asistenta nanoroboţii ăia o să-mi zboare niţel gândul şi la Mama, baricadată în cabana ei din munţi ca într-un asediu medieval. Pe când mă voi fi vaccinat eu, ea va fi deja imunizată şi va merge la Tata la mormânt, să fumeze amândoi o ţigară şi să-şi şoptească mari taine, încet, să nu trezească pruncii din somn. Ştiu, o să am reacţii adverse grave. Voi face febră şi poate mă vor durea braţele. Dar sunt antrenat. Viaţa mea e plină de reacţiile adverse ale tâmpeniilor pe care le-am făcut. Şi mai ales ale cuvintelor proaste pe care le-am rostit. De curând l-am certat pe un coleg preot.

Cuvintele mele aveau angularităţi ascuţite, am trecut cu vocea într-o gamă minoră, ştiu că doar aşa mă aude. Îl certam şi în timp ce cuvintele mele ciopleau ceva la inima lui, eu eram plecat într-o călătorie de plăcere pe o insulă tropicală. Am ajuns acolo cu anii. Şi când îmi cert copilul, inima mea e o insulă de cretă albă înconjurată de ape limpezi pe care plutesc corăbii de război pline cu plăcinte calde, colivă aromată şi sugiuc din Marele Bazar. (....) Şi Doamne Dumnezeule, după ce va trece urâtul ăsta de pe pământ, îmi fac rucsacul şi-mi curăţ bocancii. Îmi împachetez primusul de peşteră şi cana de tablă, şi drept spre sud mă duc, ca păsările când vine iarna, drept spre sud mă duc. O să traversez dintr-o suflare Arhipelagosul, ţopăind din insulă în insulă, copil cu picioarele în bălţile de ploaie. Pe urmă o să debarc în portul Alexandriei Egiptului, şi până în oaza aia cu călugări doar patru mandarine şi-un flacon de apă plată ar mai fi, doar atât. Că orice poţi să-mi iei, orice, doar vântul care-mi poartă inima nu mi-l poate lua nimeni. Vântul ăla călduţ care mângâie tâmpla, care miroase a prescură scoasă din cuptor şi-a mare zdrobită de ţărm, Duhul Adevărului, care pretutindenea e şi-n mine se preumblă cu tălpile goale, vântul ăla... Mă vaccinez“, a scris preotul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel