Presa austriacă scrie că România s-a bucurat prea devreme de intrarea în Schengen 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Austria se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen
Austria se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Presa din Austria scrie că România și Bulgaria s-au bucurat prematur de intrarea în spațiul Schengen. 

Austria va pune condiții foarte dure și își va menține vetoul pe frontierele terestre pe termen nedeterminat.

Așa cum s-a mai zis. potrivit Die Presse, Austria ar dori ca România și Bulgaria să preia solicitanții de azil, în special cei din Afganistan și Siria, și să sprijine o mărire a misiunii Frontex în Bulgaria. Aceste condiții adăugate la discuții au creat un impas și au pus sub semnul întrebării avizarea pozitivă a aderării complete la Schengen.

De asemenea, presa austriacă a evidențiat declarațiile contradictorii, în timp ce premierul bulgar, Nikolai Denkov, susține că Austria a promis să continue negocierile pentru aderarea cu frontierele terestre, șeful delegației Partidului Libertății din Parlamentul European consideră acordul drept "o decizie greșită și precară". Harald Vilimsky, liderul FPOe, a avertizat că aderarea ar deschide uși pentru migrația ilegală și ar reprezenta un risc clar de securitate pentru Austria.

În contrast, Petra Bayr, reprezentantul SPÖ, partidul social-democrat austriac, a descris înțelegerea drept o "uşurare maximă pentru manageri", subliniind importanța facilitării călătoriilor pentru personalul medical din România și Bulgaria care lucrează în Austria.

 

Lupta în România pentru asumarea laurilor de aderare la Schengen 

 

În România este o adevărată luptă politică pentru cine să-și asume intrarea în spațiul Schengen. 

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că românii vor beneficia de avantajele spaţiului Schengen pe cale aeriană şi maritimă din luna martie a anului viitor. Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.

De asemenea, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a declarat că admiterea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, ca urmare a unui acord politic al tuturor statelor membre ale UE, este "un real succes", menţionând că PNL a tratat acest dosar ca pe o prioritate absolută. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel