În presa germană se scria ieri că una dintre cele mai mari companii energetice din România a intrat într-un dezechilibru existențial.
Este vorba despre Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia)de la Târgu Jiu, care trece actualmente printr-o criză economică. Pentru a-și păstra cei 13.000 de angajați, complexul are nevoie de un împrumut de urgență în valoare de câteva sute de milioane.
Potrivit rapoartelor mass-media locale, managementul a solicitat acest împrumut anul trecut.
După o evaluare detaliată și o serie de condiții impuse, Comisia Europeană a dat undă verde acestei cerințe, acordându-i complexului un împrumut în valoare de 251 de milioane de euro, transferați în certificate de emisii de CO2, bani meniți să contribuie la reducerea riscului de insolvență a companiei, fiind folosiți anul trecut pentru producția de energie.
Pentru a evita lichidarea, CE Oltenia trebuie să accepte condițiile UE
Condițiile principale impuse de Comisia Europeană sunt ca „împrumutul să fie rambursat integral după șase luni” și „CE Oltenia să efectueze o restructurare completă pentru a fi din nou profitabilă pe termen lung”, în caz contrar există obligația „de a lichida compania”.
Potrivit Comisiei Europene, Complexul Energetic Oltenia acoperă în prezent un sfert din nevoile totale de energie electrică ale României, având o mină care deține 95% din lignitul țării, fiind a doua cea mai mare companie de energie din România, relatează energate-messenger.de.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News