Publicitate
Printre cele mai sărace state membre UE, România se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de coronavirus. Social-democrații, înlăturați de la guvernare în 2019, după doi ani de proteste anticorupție, au dat vina pe actuala administrație liberală pentru modul în care a fost gestionată pandemia.
Social-democrații rămân, în continuare, cel mai puternic partid din Parlamentul României, în ciuda faptului că și-au pierdut majoritatea guvernamentală din cauza încercărilor repetate de politizare a justiției, scrie AP. Astfel, în acest context politic și social, mobilizarea la vot este o miză majoră.
Iohannis i-a îndemnat pe români să participe la alegerile locale
În ciuda unor alegeri atipice, care se desfășoară în pandemie, preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să participe la alegerile locale din 27 septembrie și a subliniat că dacă sunt respectate regulile, votul se va desfășura în condiții de siguranță și nu va fi mai periculos decât alte activități curente, cum ar fi mersul la cumpărături.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai,Daniel David, a explicat că tinerii sunt tot mai puţin înclinaţi să voteze în alegerile locale, subestimând impactul acestui scrutin asupra calității vieţii lor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News