Agenția Associated Press a scris despre ceremonia de la Arena Naţională, unde Simona Halep a fost aplaudată, în timp ce primarul Capitalei, Gabriela Firea a fost huiduită.
Știrea a fost preluată de publicaţiile New York Times, Daily Mail, San Francisco Chronicle ,Le Figaro sau Washington Post.
„Aproximativ 20.000 de persoane s-au strâns pentru a o aplauda pe Simona Halep, care a devenit prima jucătoare din România ce a câştigat un titlu de Grand Slam după decenii. Fanii s-au strâns luni la Arena Naţională pentru a a o vedea pe Halep. Dar când pe scenă a apărut primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, mulţimea a schimbat aplauzele în huiduieli. Firea a reacţionat mai târziu afirmând că grupări alte miliardarului George Soros au conspirat pentru a «compromite evenimentul», a scris Associated Press
Publicaţiile franceze L'Equipe şi Le Figaro subliniază primirea triumfală de care a avut parte Halep la Bucureşti, după ce a reuşit să aducă primul Grand Slam în România după 40 de ani. Sub titlul „Revenirea triumfală a Simonei Halep în România după titlul obţinut la Roland Garros”,
Le Fiagro a scris că „peste 15.000 de persoane au sărbătorit primul titlu de grand slam al numărului 1 mondial pe stadionul naţional din Bucureşti".
„Un pic împotriva curentului întregii atmosfere, fluierături au fost adresate primarului Bucureştiului, Gabriela Firea, personaj controversat şi niciodată acceptat de locuitorii capitalei României, pentru că face parte din factiunea politică pe care ei o consideră coruptă" a scris Le Figaro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Care sunt paşii pentru alegerea succesorului Papei Francisc
Gabriel Nuță-Stoica /
21 apr 2025, 13:47
Odată cu moartea Papei Francisc, anunţată luni de Vatican, Biserica Romano-Catolică va începe ritualurile elaborate, pline de tradiţie, care marchează sfârşitul unei papalităţi şi conduc la începutul celei următoare, relatează Reuters. Cele mai multe sunt guvernate de o constituţie cunoscută sub numele de Universi Dominici Gregis, aprobată de Papa Ioan Paul al II-lea în 1996 şi revizuită de Papa Benedict al XVI-lea în 2007 şi 2013.